Eveniment: Tinerii Schimbă România începând de la Baia Mare

Tinerii Schimbă România începând de la Baia Mare

Nicoleta Bănilă

Avem trei organizaţii studenţesti naţionale, una mai apolitică decât alta. Una din aceste organizaţii este ANOSR-ul, care se laudă cu 62 de sub-organizaţii membre însumând năucitorul număr de 500.000 de suflete studioase.
O parte din aceşti membri ai ANOSR au venit de prin toate colţurile ţării să fie împreună la Baia-Mare, între 24 şi 27 august pentru a-şi alege noi şefi şi pentru a discuta pe un subiect mult prea versat: legile educaţiei.

Într-o atmosferă cu iz parlamentar, s-a desfăşurat o discuţie între preşedintele Asociaţiei Tinerii Schimbă România, Nicu Marcu şi liderul ANOSR, Cezar Hâj, urmată de o serie de întrebări din partea membrilor organizaţiilor studenţeşti de sub umbrela ANOSR.

Prezentarea asociaţiei a fost mai mult o declaraţie a intenţiilor noastre pe viitor şi a stării de lucruri care a determinat înfiinţarea asociaţiei – clasa politică coruptă şi incompetentă care trebuie înlocuită cu tineri bine pregătiţi.
De asemenea, am urmărit şi căutarea unui punct de vedere comun al asociaţiilor în ceea ce priveşte demersurile noastre, care să înlesnească o colaborare pe viitor.

Întrebările au arătat însă că obişnuinţa liderilor organizaţiilor studenţeşti de a vâna fondurile ministerelor (şi nu numai) prin proiecte care de care mai frumos denumite este adânc întipărită în discursul lor.
Aşadar, oameni pragmatici de 20 de ani, căpeteniile au vrut să ştie ce proiecte avem concret şi de unde luăm banii pentru ele, lucru absolut de necondamnat, fireşte.

Totuşi, discuţia a avut un ton relaxat, ajungându-se în final la enunţarea unei posibilităţi de colaborare pe anumite proiecte.
Scopul venirii noastre la Baia Mare a fost acela de a spune “Ne-am înfiinţat. Uitaţi ce avem de gând – gândim la fel?”.
Răspunsul la această întrebare l-am aflat la pauza de cafea de după discuţii, când “grupuleţe dizidente” au rezonat cu noi şi cu pretinsul nostru idealism.

Iniţiativa lor este lăudabilă – de a se organiza atât de riguros, de a se certa atât de mult în numele apărării drepturilor studenţilor incredibil de numeroşi pe care îi reprezintă şi de a ieşi de nenumărate ori din sala de audieri a candidaţilor pentru posturi de conducere nervoşi, revoltaţi pe cei care vâslesc deopotrivă la stânga şi la dreapta.

Apropo de aceste două extreme, pentru a doua zi se anunţase cu discreţie maximă în vizită la campus doamna ministru a Educatiei, Ecaterina Andronescu şi eternul ei combatant ingenuu, domnul Miclea - făuritorul mărului discordiei numit “legile educaţiei”.
Întotdeauna ajutorul celor mai "înfipţi" în fondul problemei sunt bineveniţi pentru a clarifica lucrurile – ANOSR-iştii s-au arătat destul de încrezători în musafirii lor.

Blazarea este criza reală prin care trece România

Criza – acesta este cuvântul cel mai frecvent auzit pe micile ecrane la jurnalele de ştiri şi din gura politicienilor. Criza este de vină pentru rata mare a şomajului . criza este în spatele disponibilizărilor, criza este perdeaua de fum în spatele căreia se ascund politicienii.
Oare nu tot ei au creat-o? La aproape un an de când am auzit pentru prima oară acest cuvânt, preşedintele României ne spune că ţara este failmentară. Oare nu tot ei sunt de vină.? Eu m-am săturat să trăiesc într-o ţară condusă de aceşti oameni pentru care nu primează decât interesul personal şi interesul de grup.
Daca vrem să scoatem ţara din haosul în care se adânceşte pe zi ce trece, cred că acum este momentul . România are acum, aşa cum a avut tot timpul, oameni de valoare, oameni care ştiu meserie pe domeniile pe care s-au specializat. Nu au plecat toţi să caute slujbe la străini, pentru că în ţară munca lor nu este apreciată la adevărata ei valoare, sunt suficient de mulţi care, din patriotism şi dragoste pentru acest pământ au rămas în ţară chiar şi sub jugul lipitorilor de afişe ai partidelor, care acum le sunt directori şi şefi.
De-a lungul anilor am luptat şi am scăpat de sub jugul popoarelor care încercau să ne cucereasca ţara , am luptat şi am murit să încercăm să scăpăm de un comunist căruia începem să-i ducem şi mai mult dorul şi să ne amintim ca pe vremea lui aveam locuri de muncă şi siguranţa zilei de mâine.
Nu ştiu acum de ce nu mai luptăm, avem de dus o luptă contra oamenilor care au fost capabili doar să ruineze o ţară , unde ne este dorinţa de schimbare pe care o aveam odinioară. Nu trebuie să mai tolerăm nişte oameni care de ani de zile ne promit că o să trăim mai bine, şi ei doar ne ascund adevărata situaţie în care se complace România în ziua de azi. Nu sunt decât nişte parveniţi care cred că li se cuvine totul, inclusiv banii noştri din bugetele de miliarde pe care gestionează.
Mă întreb unde o să ajungem dacă lăsăm ţara pe mâna unora care toata viaţa lor au învăţat şi s-au perfecţionat într-o singură direcţie să facă bani pe spatele altora să facă bani pe spatele oamenilor care plătesc taxe şi impozite şi ei nu fac decât să-i arunce în vânt pe concerte, borduri, perdele, pentru că numai găinării de acest gen ştiu să facă .
Au trecut şase luni de la instalarea guvernului Boc – nici prin minte nu îmi trecea că cele mai mari partide din Romania vor uita de orgoliile personale şi disputele acerbe şi vor încheia pactul pentru România.
Dacă îmi daţi voie, eu îl voi numi pactul care a îngropat România, pentru că nu au făcut altceva decât să se lupte pentru ministerele şi agenţiile care aveau cele mai mari bugete şi să-şi numească la conducerea acestora managerii de top din propriile partide, manageri între care are loc o competiţie acerbă cu miza care fură cel mai mult pentru propriile interese si pentru partid. După şase luni, nu avem nici măcar o măsura concretă anticriză, în schimb avem circ pe micile ecrane şi comisii de anchetă peste comisii de anchetă pentru că s-a muncit cu spor şi s-a vărsat sudoare pentru a ascunde cât mai bine tunurile date din bani publici.
Cred că este timpul să le demonstrăm că societatea civilă nu a murit, să le demonstram că suntem aici, că ne organizăm ,că suntem gata să-i tragem la raspundere pentru situaţia dezastruoasă în care ne-au adus, trebuie să le arătăm că politica pe care o fac ei este o politică de gradiniţă cu circ şi bălăcareala pe bani publici.
În ce ţară din lumea asta faptul că un ministru vine şi spune că dă afară jumătate din angajaţi şi desfiinţează agenţii este un act de mândrie? Vine şi expune faptul acesta în faţa naţiunii fără nici un pic de jenă uitând cu neruşinare promisiunile pe care ni le-a făcut în campania electorală că o să trăim mai bine. Nu erau decât nişte minciuni ordinare pentru a putea să pună mâna pe putere.
Peste cateva luni ……………………puterea este in mainile noastre.
Trebuie sa avem grija pe mainile cui o lasam inca 4 ani de zile.

Statul retează COPAC-ul de la rădăcină - Interviu cu preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România, CEZAR IRIMIA

Interviu cu preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România, CEZAR IRIMIA
joi, 13 august 2009

Nicoleta Bănilă

Cezar Irimia este preşedintele a două organizaţii care luptă pentru drepturile pacienţilor din România: COPAC = Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România şi ARPC = Asociaţia Română pentru Preventia Cancerului.
La sediul asociaţiei din urmă ne-am întâlnit pentru a avea o discuţie despre ultimul lor strigăt spre autorităţi: scrisoarea deschisă adresată preşedintelui în care se pune clar problema morţii pacienţilor care din septembrie rămân fără medicamente.
COPAC nu trebuie priviţi ca un grup separat, pentru că oricare dintre noi putem fi, am fost sau suntem pacienţi în România.
Şi din moment ce aici statutul acesta echivalează cu cel de “om lăsat să moară/ batjocorit/ ignorat”, să nu închidem ochii şi să sprijinim lupta pentru viaţă.


NB: În scrisoarea deschisă pe care aţi trimis-o preşedintiei sunt scrise lucruri foarte grave. Au mai fost situaţii similare sau acum s-a ajuns într-un punct critic?

CI: Situaţii similare au mai fost: în anul 2000, 2005, 2007 - cu ieşiri în stradă, pe diferite patologii. Fiind şi un an de criză – deşi în sănătate nu ar trebui să se vorbească de criză – chiar ne vedem în imposibilitatea primirii unui tratament pentru boala noastră.
De aceea această scrisoare: pe lângă criza din sistem, lipsa medicamentelor, a medicilor specialişti, ne îngrozeşte gândul că din septembrie chiar vom rămâne fără medicamente.

NB: Acest lucru are ca urmare moartea unor pacienţi, se va ajunge la ceva de neimaginat…

CI: Lucrurile sunt atât de grave că nici nu ştiu cu ce să încep, cu ce să termin, că sunt o mulţime de începuturi…
Deja de la Casele Judeţene, pe bolile cronice, indicaţiile medicilor pentru tratamente scumpe - când tratamentele uzuale nu mai dau randament - sunt oprite la Casele Judeţene. Este o primă ilegalitate. Ele se adresează caselor naţionale, acolo unde sunt comisiile pentru a aproba aceste tratamente scumpe. Şi în aceste indicaţii medicale sunt oprite dosare pentru pacienţi, sunt oprite la Casele Judeţene tocmai din lipsă de fonduri. Lipsă acută de fonduri…
Preşedintele Casei Naţionale a trimis o circulară către Casele Judeţene ca aceste dosare să plece către Casa Naţională însoţite de garanţia de fonduri…adică “ avem fonduri pentru pacientul X”. Dacă nu, aceste dosare să rămână pe rol la Casele Judeţene. Asta în condiţiile în care Casa Naţională distribuie fonduri Caselor Judeţene!

NB: Deci Casele Judeţene au fost puse în situaţia de a garanta pentru nişte fonduri care erau oricum în mâna Casei Naţionale. În felul acesta li s-a anulat total posibilitatea de a ajuta bolnavii.

CI: Casele Judeţene s-au conformat…este o discriminare, dacă una din Casele Judeţene trimite şi cealaltă nu trimite, ce să facă pacientul, să se mute în judeţul care favorizează pacienţii? Este o discriminare a pacienţilor! În primul rând, este o măsură ilegală, îngrădeşte accesul la tratament imediat, aşa cum spune legea românească: “accesul imediat la tratament fără discriminare de niciun fel”.

NB: Am văzut că vreţi să aduceţi nişte completări la legea 95/2006 privind drepturile pacienţilor…

CI: Da, lipsesc câteva faţă de Carta Europeană a Drepturilor Pacientului, unde România este semnatară, dar nu şi-a însuşit şi Carta, din păcate. Siguranţa pacientului, calitatea vieţii pacientului, nu sunt respectate aici. Vom fi ajutaţi de Colegiul Medicilor, care în sfârşit se pare că au o cale bună şi o direcţie bună; chiar dacă actualul preşedinte, care este alături de pacienţi, mai este contestat de colegi, o să-l susţinem pentru că numai aşa putem răzbate, să facem ceva în sistemul sanitar românesc.

NB: În sensul acesta aţi şi făcut o alianţă cu Colegiul Medicilor din România.

CI: Această alianţă cu Colegiul Medicilor mi se pare un prim pas, dar totuşi un pas firesc în relaţia medic – pacient – trebuia să se întâmple mai demult. Din păcate, poate fiecare a perceput în alt fel activitatea lui sau lupta lui cu sistemul, dar e bine că am conştientizat că numai împreună putem face ceva pentru schimbarea sistemului sanitar din România – sistem care, din păcate, e în colaps total.

NB: Deocamdată, acesta este singurul organism în care pacienţii pot avea reprezentanţi-observatori, pentru că dvs. aţi fost exclus ca observator din Comisia de Oncologie a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

CI: Da, atunci când am luat atitudine vizavi de acea circulară care îngrădeşte avansarea dosarelor de la judet la Casa Natională, ca rezultat al intervenţiei mele am fost exclus după doi ani din comisia de oncologie de la Casa Naţională, motivându-se confidenţialitatea dosarului.

NB: Am văzut că au invocat o cauză foarte complexă, ceva legat de principiul transparenţei care a fost încălcat de Comisie.

CI: Nu… este o gogoriţă. Pot să vă arăt acte că în aprilie mă invitau pentru transparenţă, să particip la Comisie, iar în iulie am fost “perindat” de la această comisie. Şi nu numai eu, şi diabeticii - am cunoştinţe care sunt în coaliţia noastră.

NB: Când eraţi membru în Comisia de Oncologie puteaţi să faceţi ceva acolo? Era mai bine?

CI: Da, puteam face, pentru că şi specialiştii din comisie, săracii, nu mai ştiau pe cine să introducă în tratament, erau multi tineri, dar şi cei bătrâni au dreptul la tratamente.
Erau în imposibilitatea de a a face ceva pentru a putea da acel un loc sau acele două locuri sau câte erau pe molecula respectivă (medicaţia respectivă, cel mai adesea foarte scumpă – n. red.).
Nu ştiau ce să mai facă şi întotdeauna mă întrebau: “Ce credeţi dumneavoastră? Cine credeţi că are şanse pentru ca investiţia să fie într-adevăr cu un rezultat pozitiv? Unde credeţi că sunt bani?”
Când vedeam că nu sunt bani mergeam la directorul sau preşedintele Casei, făceam presiuni să-mi mai suplimenteze fondurile, şi mai primeam ceva bani.
Pentru asta eram acolo, nu pentru ca, nefiind de meserie, să–mi bag eu nasul în dosare. Tocmai , pentru a sprijini specialiştii şi chiar Casa. Anul trecut, la 1 iulie, Casa – oncologia, n-a mai avut bani, se consumaseră. A venit domnul fost preşedinte Ciucă şi a zis “Nu mai am bani! Du-te la ministru, fă ceva, nu mai am bani! Uite, astea sunt documentele!” - mi le-a pus în braţe şi m-am dus peste Nicolăescu şi l-am bătut la cap o săptămână şi am primit fonduri.

NB: Deci există undeva bani, şi vi se dau numai dacă îi “bateţi la cap”.

CI: Există: din taxa de viciu…Dar ce spuneţi de fondul de rezervă al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate? Fond de rezervă, în condiţiile în care oamenii mor?

NB: Ştiţi ce valoare are fondul la momentul acesta?

CI: Nu, nu ştie nimeni.

NB: Pe cine au pus în locul dumneavoastră la Comisia de Oncologie a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate?

CI: Păi nu pun în loc, pentru că regulamentul Casei nu prevede ca noi, pacienţii, să fim acolo, observatori, decât în comisiile Ministerului Sănătăţii. Acum, Colegiul Medicilor, prin coaliţia făcută cu ei, au acceptat să fim în toate comisiile din colegiu.
Colegiul Medicilor doreşte un sistem de sănătate centrat pe pacient: pacientul în centru şi de acolo să plece totul, doreşte să fim în toate comisiile, aşa cum este firesc. Casa Natională, fiind unicul asigurator al nostru, sau gestionar al fondurilor de sănătate, în consiliul ei de administraţie se regăsesc toate categoriile sociale, patronate, sindicate, dar pacienţi nu. Culmea culmilor!

NB: Cei pentru care se decide acolo nu sunt primiţi…

CI: Corect! Suntem eliminaţi acolo unde se decide pentru noi, pentru că trebuie să fim puşi în faţa faptului împlinit. Aţi cerut dulceaţă, dar primiţi numai prune. Şi noi trebuie să spunem mulţumesc.

NB: Aţi primis vreun răspuns, vreun feedback de la preşedinţii Camerelor sau de la preşedinte?

CI: Nu am primit. Demersurile noastre au început în luna ianuarie, am avut o singură întâlnire cu ministrul în 10 februarie, căruia i-am lăsat un memoriu cu problemele pe fiecare patologie. Ni s-au promis atunci multiple întâlniri cu reprezentanţii ministerului pentru a semnala problemele din sistemul de sănătate. Au rămas promisiuni, orice încercare a noastră de a dialoga a fost ignorată. Ce să mă mai mire că suntem ignoraţi noi, ca şi pacienţi - nu primim tratamente, le primim cu întârziere sau chiar deloc.

NB: Cum decurge o întâlnire între dvs. şi oamenii din minister? Măcar la nivel de dialog, există înţelegere?

CI: Discuţiile au fost întotdeauna un pic aprinse, ni s-a promis marea cu sarea, ca şi cum abia aştepta să scape de noi, după care nu s-a întâmplat nimic. Chiar priviţi de sus, dar noi nu ne-am supărat pentru lucrul acesta…mă rog…ei sunt nişte oameni puşi acolo şi plătiţi de noi, ei nu realizează acest lucru, dar noi ne-am dus să ne cerem drepturile. Am ignorat această poziţie de superioritate a decidentilor noştri, numai să rezolvăm anumite probleme. Din păcate, nu s-a rezolvat nimic, în continuare au aceeaşi atitudine.
În urma acestei scrisori, aţi văzut, s-a suplimentat uşor bugetul de la oncologie şi diabet. Bani atât de puţini, încât nu rezolvă mai nimic. Dimpotrivă, dezechilibrează financiar programele. Dacă nu asiguri un minim necesar din start – şi aici sunt multe de discutat, pentru că bugetul se face pe istoric, nu se face pe statistică…

NB: Cum adică pe istoric?

CI: Pe istoric: cam câţi au fost anul trecut? Câţi au crescut prevalenţa? Păi…să spunem că ar fi cam atâţi…şi întotdeauna, programele sunt subfinanţate. Noi cerem din 2001, pe cancer, un registru naţional al cancerului, care ar fi monitorizat fonduri, pacienţi, forme de cancer, protocoale terapeutice, prognosticul de viaţă, finalitatea acelui pacient. Atunci am fi avut o statistică clară şi bugetul s-ar fi făcut pentru anul următor conform statisticilor, nu conform istoricului.
Deci ministerul nostru cântă ca lăutarul după ureche, nu după partitură. Din păcate, asta e strategia ministerului – lăutărească.

NB: Cu ministerul dinainte cum a fost? Cum v-aţi înţeles cu fostul ministru al sănătăţii, Eugen Nicolăescu?

CI: O să vă mire, că l-am contestat în stradă, dar a fost singurul ministru cu care am avut un dialog, care ne-a primit la dialog şi care ne-a susţinut în activitatea noastră, chiar dacă nu a făcut el prea multe. Şi nu a fost numai la nivel declarativ, s-a implicat, a fost lângă noi. Ne-am certat, am mai obtinut bani, s-a făcut ceva, am avut cu cine dialoga.

NB: Deci a fost mai bine?

CI: Din punct de vedere al dialogului, al rezultatelor obţinute, a fost mult mai bine.

NB: Este interesant…

CI: Da, este. În 7 mai 2007, l-am contestat în stradă, l-am acuzat de genocid. Deci a nu se interpreta că eu sunt partinic sau…Chiar am spus colegilor mei: “Doamne fereşte să spunem că era mai bine pe vremea lui Nicolăescu!” şi am ajuns să o spunem.
Culmea este că au spus-o şi medicii.

NB: Unde credeţi că merg toţi banii aceştia, dacă nu la pacienţi sau pe medicamente?

CI: Nu există nici măcar o transparenţă, am cerut în mod repetat, avem acte doveditoare prin care am cerut transparentizarea fondurilor, mai ales pe programele naţionale de sănătate, acolo unde e gratuitate de 100%. Ce merge pacientul şi îşi cumpără, e treaba lui, dar acolo unde sunt banii noştri investiţi în tratamentul gratuit, am cerut transparentizarea fondurilor şi nu ni s-a răspuns.
Ar fi trebuit afişate pe site-ul Casei Naţionale toate cheltuielile, pentru că sunt bani publici, e normal. Bănuiesc că şi alea sunt confidenţiale, ca şi dosarele manipulate la Casa Naţională. Acolo nu se întocmesc dosare, sunt verificate de specialişti pentru a spune că sunt în regulă sau nu – din punct de vedere tehnic, medical ştiinţific. Noi eram acolo pentru a susţine bugetarea acestor recomandări, pentru că vreau să vă spun, chiar s-au strâns peste 2000 de dosare la Casa Naţională, în condiţiile în care au mai rămas şi pe la judeţe.
Dau un fapt demn de subliniat – în decembrie, această listă era zero şi acum, sunt peste 2000 de dosare pe oncologie, strict pe oncologie.

NB: Din care s-au aprobat doar câteva, un număr infim, circa o sută de dosare.

CI: Nu, acolo au nişte standarde aiurea făcute, nu există un criteriu. Atăţia pacienti pe terapia cutare, atâţia pacienţi pe terapia cutare… Nu intră până nu dispar de acolo…ori prin întreruperea tratamentului, ori prin deces – şi aşa au şansă ceilalţi să intre. Nu se depăşeşte acest număr fix de pacienţi. Crud e puţin spus.

NB: Am văzut că în scrisoarea deschisă că scriaţi despre proteste radicale. Ce înseamnă –ieşit în stradă?

CI: Păi n-avem ce face. N-avem ce pierde – dacă noi suntem ignoraţi în continuare, dacă nu avem acces la tratamente, dacă aici, la începutul Asociaţiei de Pacienţi, domnul Roşu (vicepreşedintele COPAC – n. red.) a mers cu sacoşa la Balş, la Institutul Balş, care este coordonator pe Bucureşti pe tratamente de HIV/ SIDA ca să aducă, să împartă pentru două, trei zile la pacienţi…pur şi simplu li s-a pus în palmă.
Cristian Roşu: Şi-acum e la fel…
Ce înseamnă întreruperea tratamentului sau chiar întârzierea tratamentului? Înseamnă că pun viaţa pacienţilor în pericol, este clar.
Dacă spun că la ora actuală, îi pot acuza de genocid, nu folosesc cuvinte mari. Este realitatea.

NB: V-aţi gândit ca, în lipsa banilor care nu vin de unde trebuie să vină să apelati la o donaţie sau la fonduri europene, în măsura în care ar fi posibil?

CI: Adică…să devenim şi cerşetori? Nu. Ieşim în stradă, noi suntem cotizanţi, plătim aceste asigurări şi nu suntem cerşetorii nimănui.
Americanii, în vremuri de criză, au conştientizat că nu e de investit decât în trei segmente importante: sănătate, educaţie şi cercetare. Nu poţi vorbi, cel puţin în sănătate, de criză. Pentru că atunci ce ai făcut? Ţi-ai omorât poporul!
Pentru cine împrumuţi banii aştia? Unde ajung banii ăştia, dacă nu în sănătate?
Cine îi va da înapoi? Ne vindem, chiar ne vindem…Oameni nu mai avem, ne vindem teritoriul.

NB: Cum au fost protestele anterioare ale COPAC?

CI: Ceea ce m-a uns la inimă este că întotdeauna când am avut o acţiune radicală – am două la activ pe patologia cancerului – a fost că strada a solidarizat şi chiar am avut acel sentiment de sprijin al străzii.
A fost crunt. N-am vrut să se ajungă acolo, dar n-am avut încotro.

NB: Cât timp mai aşteptaţi? Cât le mai daţi răgaz?

CI: Noi mai aşteptăm. Sper încă la un sprijin din partea preşedintelui ţării, care s-a mai implicat în a ne sprijini. Noi suntem apolitici – chiar din partea oricăruia vine sprijin, e binevenit. Că e PNL, că e PSD, că e Partida Romilor – oricine ne poate sprijini, oricine ne poate da o mână de ajutor – CELULA MALIGNĂ NU ARE CULOARE POLITICĂ.
Altfel, noi vom trece la acţiuni radicale şi vom da şi acel vot de blam de care vorbeam.
Îmi doresc ca societatea civilă din România să crească, chiar şi prin noi, asociaţiile de pacienţi. Trebuie să ne trezim odată! Nu se mai poate…
Nu am nimic de pierdut, sunt apolitic şi motivat de două ori în ceea ce fac: o dată printr-o pierdere şi o dată ca pacient şi chiar nu-mi pasă de aruncat cu noroi. Aceşti oameni, când n-au încotro, încep să arunce cu noroi.
Au început prin a ne elimina din comisii, mă pot aştepta la multe acuze, că sunt manipulat ba de partide, ba de companii farmaceutice, ba de doctori.
Eu am recunoscut întotdeauna că sunt manipulat, dar de pacienţi, adică de durere, de lipsuri. Sunt manipulat de dorinţa de viaţă.

Editorial - “Presa cu muşchi “ – reportajul cu camera ascunsă

“Presa cu muşchi “ – reportajul cu camera ascunsă

Nicoleta Bănilă

S-a dus vremea când jurnalistul se considera ceea ce de fapt este şi va fi mereu: un umil servitor de informaţie. Jurnalistul nu creează nimic, el culege, combină şi expune. Cel mult poate să creeze argumente, idei, păreri, mărci stilistice în reportaje şi dacă e mai nărăvaş, scandaluri.

Fauna presei române e plină de creatori de subiecte. Regula elementară inclusă în orice curs de presă este aceea că nu creezi subiecte, le cauţi. Investigaţia a devenit scuza lor perfectă pentru a specula, provoca, forţa lucrurile. Ştirea lor - marea lor ştire – devine o aparenţă.

Trupa de şoc numită Departamentul de Investigaţii Realitatea-Caţavencu a comis-o din nou.
O minte proaspăt dată spre exploatare deontologilor "ancoraţi în realitate" s-a gândit că dacă are o cameră cu microfon şi o rolă de scoci, poate să iasă pe teren în investigaţie.

Aşa că a pornit voios cu dispozitivul "mataharian lipit" pe piept şi s-a oprit în Parcul Cişmigiu la raţele, gâştele şi lebedele plasate de primărie pe lac pentru a se chinui în apa mizeră. S-a dus glonţ la un paznic de pe lângă apă ca să-l întrebe dacă acele păsări fac… ouă. Şi-a construit şi o identitate complexă – aceea de proprietar de vilă care vrea să-şi populeze curtea cu astfel de vieţuitoare.

S-a lovit de rezistenţa paznicului, asta a fost clar; nu a fost luat în serios, aşa că a început să se milogească de om să fie corupt, să accepte să vegheze şi la viaţa reproductivă a orătăniilor pentru a le vinde ouăle.

De disperare că probabil bateriile la cameră erau pe ducă, scociul se dezlipea de la transpiraţie şi el avea comandă să zboare în două ore cu materialul la cuib, guguştiucul cuprins de mâncărici jurnalistic a început să pună întrebări ridicole, la care tot el a răspuns ce şi-ar fi dorit să audă ca “să-l prindă în flagrant delict, dom’le”.

Reproduc cu dezgust un dialog cel puţin ruşinos pentru autorul reportajului şi pentru editorii care i-au dat verde pentru o asemenea încercare patetică de a fabrica o ştire:
Reporter: - Zi-mi şi mie, tu ai grijă de astea?
Paznic: -Da
R: - Numai tu?
P: - Doi suntem.
R: - Măi frate, am şi eu o căsuţă la Snagov. Zi-mi şi mie cum pot să fac rost de nişte ouă.
P: - Păi astea nu fac ouă. De când suntem noi, de patru luni de zile, n-am văzut un ou.
R: - N-au frate cum să nu facă ouă. Le fac în altă parte?
P: - E posibil, dar n-am văzut aici.
Reporterul: - Hai într-o seară să scărpinăm una-n … Tre’ să aibă, mă.
Paznicul, evident amuzat: - Posibil, ne uităm.
R: - Hai că dacă găsim o pereche de ouă, mi-am umplut şi eu curtea de vieţuitoare d-astea. Zici că le băgăm într-un control ginecologic într-o seară?
P: (amuzat) – Le băgăm.
R: - Gata, hai…
De aici nu se mai aude nimic; filmarea este prea scurtă, trunchiată, iar camera nu a filmat şi faţa paznicului. Dacă ar fi făcut-o, cu totul altfel s-ar fi înţeles atitudinea amuzată a paznicului.
E mai dramatic să ţii camera la nivelul pieptului, şi să scrii dialogul pe filmare. Aşa poţi păcăli publicul care nu a fost acolo să vadă cum s-a petrecut discuţia.
Oricum, aici se vede de la o poştă că e vorba despre o non-ştire, pentru că s-a lucrat grosolan.

Urmarea ? Guguştiucul a zburat la cuib nerăbdător ca să arate ce ispravă a făcut, iar materialul său a fost difuzat la o şezătoare de la ora 19:30, unde era invitat Radu Popa, şeful de la ALPAB (Administratia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucuresti)
Omul a criticat aventura cu camera ascunsă, dar nu a rezistat să spună pe un ton de dom’ şef că “paznicul o să-şi primească pedeapsa”. Sigur, paznicul cu salariu de 10 milioane pe lună, care se vede clar pe filmuleţul de nici 3 minute că a luat totul în glumă până la sfârşit, va fi dat afară sau leafa îi va fi redusă.
Moderatoarea emisiunii, madam Creţulescu, foarte indignată că invitatul nu vedea unde e senzaţionalul din materialul cu pricina, a adus argumentul suprem: “Paznicul nu are respect pentru păsările pe care le păzeşte”.

În opinia mea, ceea ce s-a întâmplat este foarte grav. Dacă cineva nu ia măsuri să-l retrogradeze pe guguştiuc (şi pe ceilalţi care fac presă la fel ca el ) la distribuit ziare, presa cu muşchi, care face în mod real rău celor vizaţi de obiectivul camerei ascunse, va fi la mare putere în media românească.
Dar cine să ia măsuri? În propria ogradă, niciodată nu i se va spune că a greşit, pentru simplul fapt că acolo lucrează oameni care ar proceda la fel. Clubul Român de Presă este o instituţie decorativă, pe ale cărei sesizări nu dă nimeni doi bani.
Şi în presă, la fel ca în celelalte arii profesionale, lipseşte un cod de conduită, de bun-simţ, pe care să-l respecţi nu ca să nu iei nu ştiu ce sancţiune, ci ca să te mai poţi uita mulţumit la propriul chip din oglindă.

“Ecran Comunitar” în Parcul Carol

“Ecran Comunitar” în Parcul Carol


Nicoleta Banila


Cei mai mulţi dintre noi nu interacţionăm cu nici măcar un sfert din vecini. Ieşim pe palier să întrebăm ce s-a întâmplat când se întrerupe curentul sau când se întâmplă să fie cutremur şi eventual, ne observăm cu coada ochiului când stăm la coadă să plătim mâncarea la alimentară.
Suntem uniti doar întru necaz şi nevoie, am putea spune.
Cetăţenii din sectorul patru beneficiază însă zilele acestea de posibilitatea de a se cunoaşte într-un mod inedit: prin artă.

Priveliştea anostă din faţa Mausoleului din Parcul Carol este animată în perioada aceasta de lumea venită să participe la activităţile propuse de cei de la Fundaţia Raţiu România.
“Implicare socială prin artă” este deviza sub care se desfăşoară proiectul “Ecran Comunitar” în zilele de 11, 12 şi 13 august, de la ora 17:00 până la 23:00.
Începând cu ora 17:00, petecul de parc ocupat de fundaţie cu cele cinci corturi este un loc incredibil de liniştit, de relaxant şi de vesel, datorită copiilor înscrişi de părinţi la diversele ateliere de creaţie. Ucenicii stau la mesele de lucru, printre aţe colorate, materiale de toate felurile, pensule, acuarele şi învaţă să facă brăţări, desene şi colaje cât mai speciale. Unii dintre ei încearcă şi actoria la spaţiul dedicat teatrului de improvizaţie.
La lăsarea serii, se montează un ecran pe care sunt proiectate diverse scurt-metraje legate de ideea de implicare socială prin artă sau discuţii legate de fenonomenele negative cu care se confruntă comunitatea.
Prin acest demers se urmăreşte atragerea atenţiei asupra a cinci dintre problemele acute cu care se confruntă bucureştenii şi în special, cetăţenii sectorului 4: violenţa în şcoli, lipsa de adăposturi pentru bătrâni, lipsa locurilor de parcare, consumul de droguri şi câinii fără stăpân.
Acestea sunt doar câteva dintre faptele care îi supără pe bucureştenii intervievaţi într-o cercetare făcută de fundaţie cu scopul de a centraliza cumva aceste plângeri.

Cine încearcă să schimbe România

Activităţile înscrise în acest proiect fac parte dintr-un plan mai amplu al fundatiei Raţiu România legat de necesitatea implicării sociale sub orice formă, ca factor de coeziune între oamenii dintr-o comunitate.
Am vorbit despre problemele şi soluţiile care se văd la orizont cu Oana Ioniţă, communication manager la fundaţie – poate denumirea asta nu spune foarte multe, dar se poate traduce uşor cu ajutorul experienţei discuţiei pe care am purtat-o – o prezenţă proaspătă, multe idei interesante de proiecte în derulare şi mai ales, o viziune clară şi unitară asupra problemei implicării sociale.

Mini-interviu cu Oana Ioniţă:

Ce profil are fundaţia voastră?

Proiectul este derulat de Fundaţia Raţiu România. Avem sediul în Bucureşti, ne-am înfiinţat în 1993. Direcţia a fost de la început clar socială. Anul acesta am lansat platforma de implicare socială prin artă, ceea ce înseamnă că derulăm proiecte sociale folosind instrumente creative, artistice.


Vorbeşte-mi puţin despre iniţiativa voastră din Parcul Carol din zilele acestea.

Proiectul "Ecran Comunitar" se înscrie, desigur, în acest concept de implicare socială şi are două direcţii: o dată ateliere creative şi o dată proiecte de filme.
Dincolo de instrumentele acestea care ţin de artele vizuale stă conceptul din spatele lor, şi anume filtrarea acestora prin problemele comunitare ale sectorului patru.
Împreună cu Primăria Sectorului 4 am ajuns la un short-list cu problemele comunitare cu o recurenţă mare. Reunind datele noastre cu ale lor, am ajuns la o listă de câteva probleme: violenţa în şcoli, riscul consumului de droguri (asta pe tineret), lipsa locurilor de parcare şi câinii comunitari pe oraş şi pe un alt grup de beneficiari, lipsa locurilor în casele pentru bătrâni.

De ce aţi ales sectorul patru pentru proiect? Aţi găsit mai multă înţelegere la primăria acestui sector?

Nu, pur şi simplu am vrut să ne axăm proiectele pe o comunitate. A fost ales acest sector ca şi arie de întindere – oraşul fiind foarte mare, mesajul se poate uşor risipi, pierde. Ne-am gândit că e mai eficient să găsim o formă concentrată de comunitate.

Cum a decurs prima zi de "Ecran Comunitar"? Sunteţi mulţumiţi?

Am avut puţine probleme, ne-a fost dat un aviz greşit pentru organizare. Au venit cei de la paza parcului şi am pierdut cam o oră şi jumătate până am lămurit problema. “Ne-a clătinat puţin” în ceea ce priveşte numărul participanţilor la ateliere, pentru că am început prea târziu, dar în rest a fost foarte bine.

Cum aţi colaborat până acum cu autorităţile pentru a ajunge la un interes comun privind organizarea de astfel de evenimente pentru oameni? Contribuie cu idei la iniţiativele voastre?

Din punctul acesta de vedere, mai degrabă putem condamna lipsa de profesionalism în crearea de logistică de eveniment. Ideea este că nu-mi dau seama de ce nu ar funcţiona lucrurile. Ei ar avea de fapt toate instrumentele necesare pentru a derula aproape ideal un eveniment. Direcţiile de genul acesta din primării ar putea încerca o profesionalizare în sensul acesta – dorinţa de a face lucrurile perfect nu există, probabil că lipseşte şi un mediu motivaţional. Senzaţia mea este că au nişte bani pentru a-i folosi la ceva, nu gândesc în mod strategic.
Dar oricum, eu sunt adepta “răului cel mai mic”. Faptul că reuşim să-i cooptăm acum mai puţin, iar în viitor mai mult, e relevant.

Ce proiecte mai are fundaţia pe agendă?

Acum am terminat un proiect de anti-trafic online de fiinţe umane.
Ţinem foarte mult la programul “Timpul liber de calitate”. E foarte interesant cum poţi să transformi, să deturnezi un grup de beneficiari defavorizaţi în grup activ. Dacă iei bătrânii şi le dai ocazia să dea meditaţii, să supravegheze copii, să–i înveţe să coasă, să joace diverse jocuri, îi faci să se simtă în continuare utili. Astfel se evită problema intrării nemeritate într-o umbră continuă din cauza pensionării.
Mai avem în derulare biblioteca ABC – "Artă în Beneficiul Comunităţii" – cu două direcţii: prima presupune strângerea de cărţi prin donaţie, iar a doua crearea de materiale documentare ale proiectelor pe care le derulăm ca de pildă, expoziţii cu fotografiile făcute în căminele de bătrâni.

Selecţie tip “nod în papură” la concursul naţional de proiecte de tineret marca MTS

Selecţie tip “nod în papură” la concursul naţional de proiecte de tineret marca MTS


Nicoleta Bănilă


Din 180 de proiecte înscrise anul acesta de diverse Organizatii Neguvernamentale de Tineret în concursul organizat de minister, numai 16 au primit bani. Mai puţin de jumătate din suma alocată iniţial pentru finanţări a fost împărţită proiectelor câştigătoare, restul reportându-se pentru proiecte proprii ale MTS (Ministerul Tineretului şi Sportului).
Ministerul a micşorat nejustificat perioada de derulare a proiectelor şi a ignorat direcţiile judeţene de tineret, anulând concursul local de proiecte pentru tineri.

Metodologia de pregătire, depunere şi finanţare a proiectelor din cadrul concursului naţional de proiecte organizat de minister conţine câteva puncte ambigue, chiar ilogice.
De pildă, după ce s-a renunţat din motive necunoscute la organizarea concursului local de proiecte de tineret, în partea a doua a metodologiei, la articolul 3, litera c, găsim aceste precizări:
“Sumele nealocate la Concursul Naţional de Proiecte pentru Tineret 2009 se raportează la P2 (numele programului general de finantare a proiectelor şi acţiunilor de tineret al ministerului – n.red), după caz, pentru:
a) proiecte de tineret proprii şi/sau în parteneriat ale Ministerului Tineretului şi Sportului;
b) proiecte de tineret ale ONGT selectate la concursurile locale de proiecte
c) alte concursuri naţionale de proiecte de tineret”
Rezultă că punctul b este exclus de la finanţare şi implicit, că rămân mai mulţi bani pentru proiectele ministerului decât pentru cele din concurs. Dacă nu se organizează concursuri locale de proiecte anul acesta, în spiritul sintagmei “mai bine mai târziu decât niciodată”, acest report de 3 miliarde de lei vechi va fi al ministerului.

Marea înghesuială: toate proiectele se vor derula în 90 de zile

Vântul schimbării a adus de la MTS şi alte surprize pentru ONGT-uri: concursul de proiecte se desfăşoară în luna august şi nu în martie, cum era obiceiul în anii precedenţi. Urmarea este că proiectele încep să se deruleze după vacanţa de vară, în doar trei luni, faţă de perioada anterioară, de un an.
Cele mai multe proiecte au programe care includ diverse activităţi distractive, deplasări, ateliere, dezbateri, concursuri – care în mod evident, presupun timp liber din partea celor care fac parte din grupurile ţintă. Rămâne de văzut câţi tineri vor putea să atragă pe timpul cursurilor de liceu şi facultate.

Operaţiunea de selectare “nod în papură”

Odată ce decizii acestea au fost făcute cunoscute participanţilor prin metodologia cel puţin ambiguă, s-a trecut la analizarea şi evaluarea proiectelor primite.
Acest proces a însemnat două etape: etapa 1 – eliminatorie, fără punctaj şi etapa 2 – de evaluare, pe bază de punctaj. Este foarte clar un lucru: evaluatorii nu au luat deloc în seamă conţinutul proiectelor în prima etapă. Conform motivelor publicate odată cu rezultatele concursului, pe 3 august, selecţia s-a făcut pe principiul “cine a ştiut cel mai bine să lipească plicul, cine a avut ştampila mai puţin ştearsă sau cine a făcut mai multe xeroxuri după acte”. Într-adevăr, era precizat în metodologie cum trebuie să fie aranjate actele şi în ce conditii se depun plicurile cu proiectele, dar se prea poate ca proiecte interesante să fi fost într-un plic puţin dezlipit, neconform unui articol x din metodologie.
În cadrul celei de-a doua etape s-a ţinut cont de conţinut, însă aceste proiecte nu au fost neapărat cele mai bune, ci pur şi simplu “cel mai corect” depuse de ONGT-uri.

Piesa de rezistenţă

Toate aceste neclarităţi culminează cu articolul 5 din metodologie, litera a, care prevede că sunt eligibile proiectele de tineret ale ONGT care “se înscriu în tema şi priorităţile concursului”.
În mod normal, acesta este un criteriu cât se poate de firesc şi de binevenit în faza primară de selecţie a proiectelor. Trei proiecte respinse în faza a doua de concurs, care trecuseră de prima fază doar pe baza verificărilor precizate anterior au această motivaţie scrisă în dreptul lor.
Este ilogic să treacă de prima fază eliminatorie proiecte care nu au fost cercetate în sensul potrivirii lor cu priorităţile şi tema concursului. Astfel, s-a răpit şansa unor proiecte potrivite din acest punct de vedere de a beneficia de finanţare, doar pentru că, de pildă, nu au avut actele în două exemplare.

Uniunea Studenţilor din România contestă respingerea tuturor proiectelor sale încă din prima fază a concursului. Liderul UNSR, Ionuţ Poenaru ne-a spus că este nemultumit de criteriile de selectare a proiectelor în faza eliminatorie şi că va încerca să lămurească acest aspect cu responsabilii din minister.

Până atunci, pe 7 august a fost ultima zi pentru depunerea contestaţiilor, iar pe 13 august se vor afişa rezultatele.

Editorial: Pradatorul mioritic

Prădătorul mioritic


Nicoleta Bănilă



Uitaţi-vă la el mai atent. Surprindeţi nepotrivirea amuzantă dintre ceea ce pare că îi trece prin cap şi ceea ce scoate pe gură.
Câteodată transpiră prea mult, alteori priveşte zăpăcit la cameră şi cel mai adesea, se răsfaţă. Precum o pisică, adoră să fie mângâiat pe creştet. Fără această repriză de auto-absolvire a păcatelor la tv nu s-ar putea urca în căruţa sa auto, nu ar putea îndesa în stomac mâncare de 5 milioane într-o seară la restaurant şi cu siguranţă, nu ar putea să toarcă în patul unicat din vila trecută pe numele soţiei.
Îl cunoaştem de mult timp. Noi ne-am mai schimbat, dar el este la fel. Un tip uman aparte - introvertit întru furăciune, extrovertit întru binele patriei.
Vine des la noi acasă – el locuieşte în cutia cu ecran de pe masa din sufragerie şi zi de zi, debordează de nesimţire.
Nu a fost aşa mereu - a bandajat cândva piciorul unui căteluş lovit de maşină, a împărţit Boni-Bon-ul său cu colegul de bancă şi chiar s-a întors să dea banii înapoi vânzătoarei de la chioşc care i-a dat prea mult rest din greşeală.
Toate aceste lucruri au început să i se pară monstruoase când, spre nenorocirea noastră şi spre propăşirea sa materială, a intrat în politică.
Analizăm aşadar prădătorul mioritic – politicianul român.

După cum am scris mai sus, caracteristicile speciei sunt cel mai bine evidenţiate în discuţiile de mare angajament deontologic de la posturile de ştiri şi de la cele generaliste, numite de subsemnata cu toată dreptatea din lume, şezători.
Şezătoare = emisie de cel puţin o oră şi jumătate, moderată de un prezentator cutezător ca un pechinez care este flancat în semicerc de cel puţin doi analişti politici constipaţi, vreo trei aleşi din specia în discuţie, de la diverse haite (partide) care mint cu debit diareic şi bineînţeles, câţiva şorecari de ziar care miaună la furăciunile haitelor.
Acesta este tabloul unei confruntări dintre câinii de pază ai democraţiei şi pradătorii mioritici care cârmuiesc ograda numită România.

Cel mai delicios aspect al unei astfel de scenete de televizor este însă răsfăţul felin al politicianului. Am avut parte de un aşa festin azi, la emisiunea “La ordinea Zilei” de pe Antena 3, unde invitat a fost ministrul transporturilor – Radu Berceanu. Un exemplar reuşit, cu sânge de Terminator – poate să mintă fără să transpire şi nu-i tremură vocea când spune că a da bani în oraşul tău ca să treci un pod este o măsură de înalt spirit comunitar, european.

Emisiunile de la noi care au ca invitaţi oameni politici sunt sesiuni de dezvinovăţire; nici urmă de idei care să scoată economia din impas, nici vorbă de o măsură reală care a fost aplicată şi care a ajutat cu ceva starea de lucruri din ţară.
Sunt dialoguri nesfârşite, jocuri de ping-pong în care alternează servele:
Moderator: - Este adevărat că aveţi o firmă care are contract cu statul/ aţi intervenit în licitaţia X ca să câştige Y/ aţi garanta cu mama la bursă pentru câteva mii de euro în plus în bancă?
Politician/ Prădator mioritic: - Nu domnule. Nu ştiu de unde aveti asemenea informatii! Să facă comisie – le-am spus să nu mă menajeze. Vreau urmărire penală!...gâfâie cu patos, în timp ce se gândeşte de fapt în ce emisferă să-şi facă concediul.
Urmările acestui joc: pechinezul deontolog face încă 5000 de euro pe emisiune, analistul politic face rost de bani pentru încă o carte care va mucegăi în librării, prădătorul mioritic s-a înfăţişat încă o dată electoratului naiv care îl va alege pe sistemul “îl ştiu p-ăsta de la tv, mi-a dat brichetă, şapcă şi pix”, şorecarii miaună în continuare la televizor pe mai multi bani decât ar face vreodată la ziar, iar noi abuzăm de Emetiral ca să ne treacă greaţa.


Putem să luăm Emetiral până devenim imuni sau putem să fim cu toţii de acord că e timpul ca oamenii politici care nu au făcut nimic până acum să semneze condica de adio. Există alternative: tinerii pot schimba România. Să intre Schimbul 2.

Reportaj T.S.R. Dabuleni

La fel ca stabii de la Bucuresti, alesii neamului, si noi, reporterii T.S.R. am luat-o la pas prin tara pepenilor verzi, nu ne-am dus sa ne facem campanie electorala , nici sa facem specula cu pepeni doar sa aflam problemele cu care se confrunta dabulenii.De ceva vreme tara pepenilor a devenit un punct strategic pe harta elecorala a celor doi pretententii la fotoliul de presedinte, care deocamdata isi disputa suprematia la sefia bostanului si impart promisiuni electorale in stanga si in dreapta. La doua zile dupa ce dabulenii au primit vizita presedintelui Romaniei si a sefului Senatului inca erau beti de promisiunile electorale facute de catre acestia.. Promisiunile se mulau perfect pe problemele oamenilor, un lucru laudabil, cei doi au venit cu lectia invatata si cunosteau greutatile adevaratilor sefi de bostan si au inceput sa le imparta dabulenilor promisiuni de mai bine. In urma lor au lasat aceiasi oamneii cu acelesi probleme nerezolvate dar cu moralul putin mai ridicat pana trece campania electorala.
Am intrat si noi in vorba cu oamenii si am aflat cateva dintre problemele lor, printre care lipsa unui targ de gross pentru a-si putea vinde marfa la un prêt cat mai bun ,sa mai stea pe marginea drumului in soare sa astepte sa vina cineva sa cumpere pepenii. In pietele din marile orase spun ei ca nu au loc pentru ca li se cer taxe de peste 1000 de euro de catre sefii pietelor, acestia din urma fiind managerii de top din bostanaria de partid a PD-L-ului si PSD-ului. Stau rau si la capitolul irigatii pentru ca li se percep taxe suplimentare pentru a li se da drumul la pompele de apa pentru ca cei care se ocupa cu intretinerea pompelor au rate la banci si o duc si ei ca si noi lafel de greu spun oamenii.
Pe valea Dunarii locuri de munca nu gasesti,pentru ca promisiunile din campania trecuta de a face locuri de munca pentru oamneii din valea Dunarii nu s-au materializat. Populatia este imbatranita, cei tinerii iau drumul pribegiei printre straini pentru un trai mai bun iar indeletnicirea de baza a celor din Dabuleni cultivatul pepenilor verzi o sa dispara odata cu cei mai invarsta pentru ca spun ei singurul lucru care le-a mai ramas celor care raman in acest colt de tara este sapa.