Romania sau "Republica Socialista Basescu"

România traversează o profundă criză economică şi politică, vina aparţinând conducătorilor, dar şi acelora ce i-au ajutat să se instaleze pe scaunele puterii,adică vina noastră colectivă. De aici, deţinând pâinea şi cuţitul, aveau să se înfulece cu lăcomie din agoniseala mai multor generaţii de români, amanetând de acum şi viitorul celor ce vor veni după noi, transfigurat deja într-un coşmar al sărăciei şi umilinţei pentru foarte mulţi ani de aici încolo. Cât despre speranţe, altele decât cele deşarte, nici nu poate fi vorba, stând mai degrabă pe un butoi cu pulbere şi fitilul aprins, gata să facă explozie, pe fondul recesiunii economice care pur şi simplu striveşte România.

Și, din păcate, românii şi-au pierdut simţul realităţii, acceptând la nesfârşit ipocrizia şi minciuna celor ce cerşesc voturi, după cum instituţiile statului, sub presiunea unor interese politice, au intrat într-un proces de disoluţie legislativă, creând culoar favorabil celor angrenaţi într-o luptă oarbă pentru frâiele puterii. Surprinzător, ierarhii BOR în loc să se implice pentru potolirea spiritelor răului şi să militeze pentru unitatea neamului românesc, au intrat într-un parteneriat dubios cu actuala Putere, născută dintr-un partid fără ideologie şi principii, dar care reuneşte grupuri de indivizi ce manevrează interese proprii. Ele acţionează într-un dispreţ total faţă de lege, dar pentru a pune cizma pe grumazul românilor, clamează în stil populist, legionar aburind minţile prostimii iar pe de altă parte, se manifestă cu aroganţă şi trufie, vizavi de ceea ce înseamnă statul de drept, gheşeftuind banul public şi ce a mai rămas din muribunda noastră economie. Şi tot din vina lor, România nu trăieşte nici o zi fără criză politică, solicitându-se adesea Curţii Constituţionale a fi arbitru între talibanii portocalii şi majoritatea aflată în opoziţie. Au şi modelul tătucului, care pe toată perioada mandatului a fost sămânţa de scandal, terfelind în fel şi chip Constituţia, instituţiile statului, guvernele în exerciţiu, liderii politici şi de opinie, etc. Mai mult, mincinos şi iresponsabil, acest personaj a călcat în picioare încrederea şi demnitatea românilor, folosindu-se de orice fel de mijloace, inclusiv şantaj, ameninţări şi manipulare a opiniei publice pentru a se menţine la putere. Iar consecinţele sunt înfricoşătoare, mai ales că, prin stilul lui dictatorial, Preşedintele refuză cu o încăpăţânare diabolică calea dialogului constructiv, dintre dovezi fiind respingerea ofertei majorităţii parlamentare, referitoare la desemnarea primului ministru cu formarea unui guvern de tehnocraţi, într-un moment extrem de dificil pentru România, respingerea pentru a doua oară a propunerii majorităţii.

În schimb, T.Băsescu face jocul clientelei sale politice, cu interese de tip mafiot aruncându-ne în haos, de la el în jos PD-L declanşând jihadul în teritoriu, chiar şi după demiterea guvernului Boc de către Parlament. . Aveau să fie repuşi pe funcţii trepăduşii lor de la partid, unii cu dosare penale, alţii cu o slabă pregătire şi de o moralitate îndoielnică, mai cu seamă că actul managerial presupune a stăpâni arta dialogului şi comunicării cu oamenii, ştiind a împleti prestanţa etică şi profesională cu exigenţa, performanţa, corectitudinea şi bunul simţ. Şi atunci cum să meargă bine lucrurile politizând până şi locurile de muncă ale specialiştilor, de dragul răzbunării şi pentru a-şi servi clientela, adeseori în incompatibilitate cu profilul şi responsabilitatea funcţiei ocupate?

Or, în viziunea PD-L se lucrează după zicala că ,,dacă trăieşti în casă cu lupul, faci şi urli ca lupul”. Numai că, de la prefect şi până jos la ultimul inspectoraş nu prea le găseşti coerenţa raţiunii şi exerciţiul vorbirii, cu atât mai mult competenţele necesare managementului de serviciu. Mai mult, unii dintre ei, înainte de a deschide gura pe la posturile mass-media, ar fi bine să înveţe gramatica limbii române şi să facă multe exerciţii pentru o vorbire corectă. Nu de alta dar, se vede treaba că dincolo de inconsecvenţa opiniilor şi deciziilor, stau prost cu exprimarea, batjocorind limba maternă. Chiar se simte că, în şcoală au fost nişte ratangii, iar acuma profitori pentru că e vremea şmecherilor şi tupeiştilor ce-şi fac mendrele pe faţă, în schimb sunt iresponsabili şi cu pălăria prea mare pentru scaunele ocupate, incapabili a rezolva problemele oamenilor şi cele de interes naţional. Este cu atât mai grav cu cât astfel de indivizi au şi o părere foarte bună despre ei, aruncând lătura în altă parte, în realitate pierzându-şi în ridicol orice urmă de raţiune, bun simţ şi din păcate, ipocrizia şi prostia lor alimentează neşansa fericirii altora.

Dar poate că bunul Dumnezeu ne va limpezi minţile şi ne va lumina calea, eliberându-ne foarte curând de povara urii, vrajbei şi dezbinării ce macină fiinţa neamului, iar România îşi va recăpăta normalitatea şi liniştea şi de ce nu speranţa într-un destin mai bun în viaţa oamenilor. Cu o condiţie, să punem urgent în fruntea treburilor ţării personalităţi care prin activitatea lor sfinţesc nu doar funcţiile de demnitari publici, dar şi o altfel de abordare a face politică, în slujba cetăţeanului şi interesului naţional si prin prezenţa în număr cât mai mare la vot pentru a reduce frauda electorală.

Romania, tara lui “-Escu”

Prima persoana la care ne gandim cand auzim sufixul “- escu” este Mihai Eminescu. Desi numele initial al cunoscutului poet era Mihail Eminovici, acesta a fost preschimbat in Eminescu, tocmai pentru a se potrvi mai bine profilului roman. Numele terminate in “-escu’ sunt tipice romanesti, am putea spune chiar ca se afla la originea limbii romane, ca ne definesc. Insa hai sa nu il bagam pe Mihai Eminescu in aceeasi oala cu subiectul nostru de discutie. Mai concret, vreau sama refer la 4 nume rasunatoare si melodioase:

1. Ceausescu
2. Iliescu
3. Constantinescu
4. Basescu

Interesante coincidente nu?

Primul nostru protagonist este Nicolae Ceausescu. Cu totii avem probabil o idee despre “tovarasul” care a condus tara din 1932 şi până la căderea sa şi a regimului comunist din România, in 22 decembrie 1989…Fuga lui Pacepa si incercarile zadarnice ale lui Ceausescu de a restructura Securitatea. Povestile de pe vremea lui Ceasca sunt de-a dreptul savuroase si in acelasi timp tragice. Ne mai povestesc din cand in cand bunicii cum stateau la niste cozi interminabile si se calcau in picioare pentru ratia de alimente. Nu aveau tot ce avem noi acuma, nu consumau lumina degeaba, nu mancau niciodata prea mult pentru ca nu aveau. Pe vremea aia oamenii erau mai slabi. Acuma a aparut fast-food-ul si ne mai miram ca populatia este predispusa la obezitate. Nu spun ca pe vremea llui Ceasca era bine ca nu am trait-o pe pielea mea. Probabil ca a avut partile bune si partile rele. Nu existau haine, nu existau meditatii pentru Bac. Acuma locul la facultate depinde in mare masura de pregatirea pe care fiecare o face in particular. Cei care nu au facut meditatii si care poate ar fi meritat totusi un loc la facultate pierd teren in fata celor care au fost pregatiti exact pentru profilul examenului. Cu toate acestea, nu ar fi corect ca unul care a facut pregatire un an de zile cu un profesor universitar si care a dat bani pentru pregatire sa pice in fata unuia care nu a facut nimic. . Oricum am da-o nu e bine.Viata era mult mai simpla pe atunci. Copiii se jucau cu ce apucau, nu existau atatea jucarii, ii lasau parintii afara in niste strampi rapciugosi si ii lasau sa se joace asa cum stiau ei. Faceau chiftelute de noroi sau in cel mai bun caz, aveau jucarii improvizate din lemn, nu toate plasticele si chinezariile care au aparut acuma pe piata. Ce era aia calculator? Acuma copiii nu stiu decat jocuri video si alte prostii care nu le mai pun deloc imaginatia la incercare, ca sa nu mai spunem ca din punctul de vedere al relatiilor sociale copiii de azi au multe lipsuri. Se inchid in casa si petrec ore in sir in fata calculatorului in loc sa cunoasca, sa descopere, sa citeasca, sa se joace, sa se certe, sa se bata pana invata singuri unde si cum au gresit. Pe vremea aia erau Soimii patriei, se facea munca in folosul comunitatii. Nu exista ziua de Sambata pentru ca se lucra. Sa recunoastem ca la partea asta era destul de nasol. Cum ar fi sa renuntam la Sambete pentru tot restul vietii? Multe rele…dar partea buna este ca pe vremea aia Romania nu avea datorii externe. Nu stiu cum facea Causescu dar treaba mergea ca pe roate. Existau fabrici, se construia, se faceau drumuri, cai ferate, poduri, se amenajau parcuri.

Iar dupa 89…

Ion Iliescu

O noua figura, o noua perspectiva dupa perioada ceausista. Un debut spectaculos cu mineriadele din 1990, în care minerii din Valea Jiului, sub conducerea lui Miron Cozma au descins în Bucureşti pentru a înăbuşi manifestaţiile antiguvernamentale. Sa nu uitam de faptul ca a fost infiintat Consiliul Frontului Salvării Naţionale, care a preluat puterea cu sprijinul forţelor armate. The chosen one. Multe, multe sperante si oameni hotarati ca a venit vremea schimbarii. Ce-i drept schimbarea a venit, ca era inevitabila. Presa a devenit independenta. Continutul ziarelor nu mai era dictat de Ceausescu. Desigur ca interese politice pentru anumite publicatii au existat si vor exista mereu, dar putem spune ca desprinderea de perioada lui Ceasca a fost destul de vizibila in cazul publicatiilor care s-au diversificat. Au aparut posturi de televiziune private odata cu marea sete de informatii a oamenilor – o sete si o dorinta de exprimare a opiniilor, o senzatie de libertate cu care traim si acuma. Sincera sa fiu, nici nu tin minte cum era cand era Iliescu la putere, eram cam mica sa imi dau seama. Tot ce tin minte este figura lui zambitoare, care inca de pe atunci imi trezea curiozitate. Chiar cu gandirea simpla pe care o aveam atunci imi inchipuiam ca in spatele acelui chip vesnic zambitor se ascund multe lucruri, nu stiam de ce natura, dar stiam ca este „ceva”. Au inceput atunci promisiunile penrtu romani, promisiunile unei vieti mai bune. Au venit reformele politice, sociale si economice. Cel mai interesant mi se pare ca prin Decretul-Lege nr. 3 din 4 ianuarie 1990, când încă nu fusese ales preşedinte, Ion Iliescu a amnistiat toate infracţiunile săvârşite care se încadrau la mai puţin de 3 ani pedeapsă. Astfel au scăpat de puşcărie toţi cei care au bătut revoluţionarii arestaţi. Si uite asa a capatat imaginea de „The chosen one”, cel care a salvat Romania de comunism. Pana in 1996 cand a venit radul lui…

Emil Constantinescu

…sa preia fraiele tarii. Politician si om de stiinta, fiul unui inginer agronom, fost judecator stagiar si doctor in Geologie al Universitati din Bucuresti. Mare lucru nu prea tinem minte din mandatul lui. Unii spun ca nu a fost lasat sa faca ce ar fi trebuit pentru Romania, altii ca nu a fost capabil sa faca fata presiunilor politice. Tot ce stiu este ca a scris o gramada de lucrari in domeniul geologiei care merita cu adevarat citite. Mare lucru nu s-a intamplat in Romania in perioada cat a fost la putere, insa in fond de ce sa-l acuzam?Cand a fost ultima data cand s-a facut cu adevarat ceva pentru Romania? A fost sau nu lasat sa faca ceva cu adevarat bun…nu stim. A urmat din nou Iliescu dupa care…

Basescu. Traian Basescu.

Aici avem cu totii dreptul sa ne dam cu parerea intrucat stim care este situatia in care suntem si numai incapabili sa fim sa nu ne dam seama ca nu ne este bine. Ne lipsesc multe si ne vor mai lipsi atata timp cat ne-am obisnuit sa le mancam din palma celor care sunt la putere, atata timp cat nu avem nimic de spus. Traian Basescu este poate unul dintre cei mai controversati presedinti pe care i-a avut Romania dupa 89. Un om cu o cariera militara. Ma gandeam pe vremea cand a fost ales presedinte ca ar fi cel mai potrivit. Un om cu o cariera militara are cunostinte de strategie si tactica, deci este bun sa conduca o tara. Si uite ca nu a fost asa. Iar cand a fost suspendat din functie, romanii s-au dus buluc la vot pentru ca il vroiau in continuare la conducerea tarii. Un presedinte in jurul caruia controversele au existat intotdeauna, un presedinte despre care se spune ca are prea multa putere, un presedinte cunoscut din cauza dosarului Flota in jurul caruia s-a facut valva, un presedinte care ne-a spus mereu „sa traiti bine”.Hai sa ne gandim…Traim bine?…Nu prea. Si cand imi pun intrebarea asta ma refer la a trai cu lucrurile care sunt de bun simt, un strict necesar. Avem lipsuri. Dar ce ne lipseste acuma cel mai multe este puterea de reactie si dorinta de actiune. Ne lipseste zvâc-ul, ne lipseste vocea noastra a tuturor. Este vremea sa ne unim fortele pentru a forma o VOCE puternica.

Revenind la cei 4 „Escu”, exista oare sanse sa avem un presedinte care sa ridice la 5 numarul presedintilor a caror nume se termina in „-escu?”

Inginerul de la Ministerul Economiei

Dorim să fim și noi tratați ca și țările din Occident! Dorim să aplicăm și la noi ceea în alte state din Uniunea Europeană a devenit, de ani buni, o normalitate. La noi lucruri ce la ceilalți fac parte din viața de zi cu zi nouă ni se par de un bun simț exagerat. Nu, nu e nimic exagerat, așa ar trebui să arate o societate unde, pe timp de criză economică sunt reuniți experți în domeniu pentru a pune țara ,,pe roate”.

Cum stau lucrurile la noi? Să aruncăm o privire. În afară de faptul că după atâta timp încă nu s-a hotărât cine va forma noul Guvern, că România are un deficit bugetar de 5% și avem cele mai mari datorii externe de la formarea statului, ministrul economiei este o persoană ce a absolvit Facultatea de Transporturi din cadrul Politehnicii București, secția Autovehicule Rutiere. Care este legătura dintre Politehnica și economie? De ce domnul Videanu a ajuns ministru de economie? De ce nu ne-am gândit, de la primele semne ale crizei că un astfel de minister ar trebui condus de cineva care a avut legătură cu enocomia?

Sau funcția de conducere de la Marmosim SA Simeria poate fi luată în considerare ca făcând parte dintr-o activitate economică și se i-a drept experiență? Pentru că domnul Videanu, alături de soția sa, Mioara Videanu, sunt patronii marii companii ce exploatează marmură din județul Hunedoara. Ca să nu mai vorbim de faptul că această organizație a aparținut actualului ministru interimar de la Ministerul Finanțelor, Gheorghe Pogea. De menționat este și faptul că pe lângă Marmosim, soții Videanu dețin și o firmă de prelucrare, comercializare, montare și întreținerea suprafețelor din piatră. Companie profitabilă pentru cealaltă afacere, cu exploatarea marmurei. Să înțeleg că și asta se pune tot ca experiență în domeniul economiei, doar până la urmă, practica e cea care contează.

Firma Titan Mar a fost înființată în anul 1994 și în acele timpuri materia primă era furnizată de compania de stat Marmosim SA. Cum de în acest moment organizația care exploatează marmură se află în posesia lui Videanu? În anul 1997 Marmosim SA organizează o licitație pentru vinderea unor acțiuni din cauză că materia primă devine din ce în ce mai puțină. La licitație au participat firme din Anglia, Turcia, Grecia și România. Surpriză sau nu, Titan Mar este cea care achiziționează 98% din acțiunile Marmosim și investe un capital însemnat de câteva milioane de dolari pentru a o redresa. (Sursa: videanu.ro). Bun, dar în condițiile în care Marmosim SA avea probleme cu materia primă care devenea insuficientă, cum de peste câțiva ani a avut capacitatea de a deveni una dintre cele mai mari firme producătoare de piatră naturală din Europa de Est? Omul a făcut investiții majore, dar piatra aia e naturală, crește pe munte, nu putea crește acolo punând la rădăcina muntelui bani. Să nu fi fost partea cu firma căreia i se termină resursele doar o poveste, un motiv pentru a o privatiza și pentru a încăpea pe mâna unor personaje ce, mai târziu, vor cotiza pentru cine trebuie?

Lăsând la o parte pe domnul Videanu, oare nu la fel s-a întâmplat și cu uzinele construite în vremea comunismului? A fost afirmat că acestea consumau mai mult decât produceau și a fost unul dintre motivele pentru care au fost închise. Dar, dacă ne gândim cine este la conducerea celor mai mari organizații din România putem oare să afirmăm că au fost deosebit de interesați să le privatizeze unora și altora pentru a obține capital? Privatizarea face parte din peisajul cu democrația, asta este clar. Dar în locul uzinelor și fabricilor au crescut peste noapte mall-uri și cartiere rezidențiale. Am ajuns să importăm legume și fructe doar pentru că niciun demnitar nu și-a mai întors fața către agricultura din țara asta. Și România e un stat ce are potențial din punct de vedere agricol. Hectare întregi de pământ au rămas în paragină de o vreme și am ajuns să preferăm cartofi și mere pe care dacă le ții în frigider 2-3 săptămâni nu se alterează.

Ca și cum toate acestea nu erau de ajuns voi posta un pasaj din Constituția României care zice așa: ARTICOLUL 105
(1) Funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu exercitarea altei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de deputat sau de senator. De asemenea, ea este incompatibilă cu exercitarea unei funcţii de reprezentare profesională salarizate în cadrul organizaţiilor cu scop comercial. Deci de ce domnul Videanu deține companii? Și cu cât tupeu o face. S-ar putea ca și acest articol să fie interpretabil și ministrul în cauză să fie atât de liniștit pentru că doar legea tot de ei e făcută pentru ei. Legile și le fac prin încredințare ca să spunem așa, adică după calapodul fiecăruia. Ei știu foarte bine cum să fie formulate astfel încât să lase loc de interpretare și, implicit, să lase o portiță de scăpare. Să înțelegem de aici că domnul Videanu nu primește salariu de la firma sa? Păi se prea poate să nu primească un salariu ci în buzunarul dânsului să intre doar profitul. Acesta doar nu poate fi același lucru cu salariul!

Domnul ministru de la Finanțe a terminat și dânsul o facultate de inginerie, tot din cadrul Politehnicii București. Ca și la Videanu, probabil că activitatea de Director General la SC Siderurgica SA Hunedoara, la SC Marmosim SA și la SC Titan Mar SA până în 2008 constituie experiența pentru un astefel de minister. Deci acești domni miniștri împart o arie asemănătoare și, se pare, că o istorie frumoasă împreună pe la diverse companii din România pe care le dau de la unul la altul. Că de, doar banii trebuie îmărțiți între prieteni și afacerile trebuie să rămână ,,în familie”.

Lucrurile ar trebui să stea altfel. Oamenii aceștia care pretind că ne reprezintă ar trebui să fie mai conștienți atunci când își aduc prietenii și rudele să ocupe un scaun de minstru. Când a fost întocmit Guvernul Boc criza deja începuse și la noi în țară. De ce nu s-au gândit că vom avea nevoie de oameni cu experiență în domeniul economiei? De ce toți își trag foloase și au impresia că cetățenii nu văd și își bat joc de noi?

Dar noi de ce închidem ochii de multe ori și ne facem că nu vedem? Din cauză că pe alocuri există oameni cărora le convine așa cum se întâmplă lucrurile în prezent. Sunt oameni care fac afaceri cu statul și le merge excelent. Alții se pretează la a da mită organelor statului și în cadrul instituțiilor publice pentru mici favoruri. Și le convine ca unele lucruri să se rezolve mai repede și la altele oamenii legii să mai închidă ochii. Deci putred este întreg sistemul. Este un lanț al slăbiciunilor și cei care și-ar dori să facă ceva pentru a ameliora situația le este teamă că un grup prea mic este cel care vrea dreptatea și vor fi ridiculizați sau ,,înghițiți” de nelegiuiți.

Dacă nu e așa, am face bine să ne mobilizăm și să demonstăm asta cât mai repede. Dacă ne trezim la timp, poate nu este totul pierdut!

Romania in Coma – Cele 3 LaitMotive

Anul 2009. Romania a intrat in coma. Sistemul este la pamant. Nimic nu mai misca. Este ca si in Matrix sau mai degraba ca in filmul acela pe care multi dintre noi l-au vazut si pentru o clipa si-au dorit sa fie realitate:”Click-zapand prin viata”. Un click si am pus pe pauza. Mergem in reluare pe strada, gandim in reluare. Ma intreb daca si cu tara noastra se intampla la fel cu un om care este in coma. Se spune ca bolnavului ii face bine sa ii vorbesti, ca desi nu are nicio reactie, el te asculta. Ce paradigma. Si noua ni se vorbeste zilnic si ni se promite marea cu sarea. Si noi ascultam undeva in subconstientul nostru dar nu avem nicio reactie. Mai avem putin si intram in coma profunda. Atunci poate o sa fie prea tarziu. Parca am avea creierele spalate. Ma gandesc acuma la o formulare care sa se potriveasca. Cred ca cea mai buna descriere a noastra in momentul de fata ar suna cam asa :”Creierele spalate la masina/Nu iau foc nici cu benzina”. Suntem pe patul de spital cu tara. La capataiul nostru nu sta totusi nimeni. E trist. Pentru noi cine se roaga sa trecem de momentul asta? Poate unii dintre noi au renuntat deja sa mai spere ca se poate schimba ceva. Si totul parca se duce de rapa in jurul nostru. Spun si o repet:coma.

Aceleasi falsitati, aceleasi zambete sterse, aceleasi priviri goale zilnic. Strazile s-au dus de rapa, cladirile din patrimoniu dispar in neant pentru a face loc blocurilor de sticla, muncitorii someaza cand vine vorba de lucrari, autostrada parca nu mai vrea sa se construiasca, scolile se inchid sub amenintarea gripei porcine, oamenii circula deja cu fulare pe nas, nu mai exista incredere, nu mai exista prietenie, nu mai exista bun simt. Si se vrea o Romania a bunului simt. Asa ceva nu mai exista. Oameni buni de ce mai claxonati si injurati atata la stop?Oricum traficul e blocat. De ce sa-l claxonezi pe cel din fata, ca si el are la randul lui pe cineva in fata. Cu politica este exact invers. Fiecare are pe cineva in spate care trage sforile din umbra si are interese mai presus de noi, oamenii de rand. Si in spatele lui e altul si tot asa la nesfarsit. Noi suferim acuma de sindromul PEGP(politico-economic-gripa porcina). Oricum ne porcisem de multa vreme dar nu vrem sa vedem asta. Poate ar trebui sa se numeasca “gripa porceasca”. Si daca tot vorbim de gripa porcina, hai sa o numim primul motiv, desi cu totii stim ca nu asta este principalul pentru care ne ducem de rapa.

1. Gripa porcina

Mai intai a fost Mexicul. Ce ne-am zis noi?…Ne despart mii de kilometri deci nu avem de ce sa ne facem griji. Economia lor, in scurt timp la pamant. Turisti- nimic. Cine ar mai fi riscat sa viziteze Mexicul cand a fost declarata carantina ?Pe strazi, pustiu. Oameni s-au baricadat in case, iar cei care mai aveau curajul sa iasa, purtau masti de protectie. Restaurantele, terasele si-au pierdut brusc clientii. Multe dintre ele au dat faliment, ca nu mai aveau cum sa le intretina. Tin minte si acuma stirile de la televizor cu acei mariachi care ziceau ca nu mai are cine sa le dea un ban. Ei totusi continuau sa cante. A ajuns si la noi. E ca la film. Ar fi trebuit sa avem si niste postere de promovare in genul “Gripa porcina-in curand in Romania”. Nu ratati marea premiera. Bineinteles ca nu am ratat-o. Tot mai multi fac cunostinta cu gripa. Nici nu mai sti ce sa crezi. Ai capatat o simpla raceala de sezon sau e porcina? Si ute asa se pune problema vaccinului. Ba il avem, ba nu il avem, ba se aude ca e bun, ba ca nu. Si e o mare pendulare intre esenta si aparenta. Sa nu fie oare vaccinul simpla inventie a celor care spera sa se imbogateasca de pe urma vanzarii dozelor pentru oamenii intrati in panica? La primele simptome de raceala oameni sa alerge la spitale, sa-si procure medicamentul salvator. Nu prea stim cum sta treaba la capitolul acesta. Nu ca la celelalte ne-am pricepe mai bine.

2. Ciza economica.

Locuri de munca nu avem. Estimarile arata ca in curand rata somajului va ajunge la 10%. In conditiile astea cum sa mai speram noi, cei tineri ca avem sanse la un loc de munca si la un trai decent? Si ne mai miram ca ducem lipsa de specialisti, ca forta de munca emigreaza spre alte tari. In fond nu e nimic gresit in a-ti dori sa traiesti mai bine. Totul se va transforma in curand intr-o lupta pentru supravietuire. Vrem o paine pe masa, vrem sa stam linistiti alaturi de rude in Ajunul Craciunului, vrem sa avem o masa decenta de Revelion, vrem sa speram ca urmaza un an mai bun. Si totusi nu putem sa trecem cu vederea nimic, atata timp cat traim cu teama ca maine va fi si mai rau. Si ne-am afundat in imprumuturi peste imprumuturi. Tara noastra are datorii externe fabuloase. Impozitul forfetar a fost folosit pe noi ca un fel de experiment. Iar noi suntem niste cobai.

3. Criza politica.

Acest subiesct este de-a dreptul savuros. Scandaluri, scandaluri si lupta pentru ciolan. Promisiuni, ale promisiuni. Sa vedem…Ceva nou? Cine merge la vot? Eu sincer voi merge. Desi stiu ca toata lumea vrea sa ma dea la o parte, ca sunt tanar si nu am o opinie, cred ca am dreptul la replica. Am dreptul sa filtrez singur informatiile. M-am saturat sa-mi dicteze altii ce sa fac, m-am saturat sa mi se spuna ca eu contez cand in realitate sunt dat la o parte, ca tanar, si ca om. Cum ar fi sa conduca tinerii tara macar pentru o zi? Sau poate pentru mai mult timp. Sincer, cred ca ne-am descurca mai bine decat ei. Si nu spun ca ei nu fac fata. Ei de fapt nu fac fata tentatiei banului. Cu siguranta ca daca si-ar canaliza acea energie pozitiva de inavutire catre ceea ce conteaza cu adevarat, nu am mai fi acum in situatia asta. E criza. Ce putem noi sa facem?

SA NE RAZVRATIM!!!

Circuland cu metroul expiratilor

Imi trec sufletul prin aparat cu fiecare compostare a cartelei de metrou. M-am saturat de zgomotul bifarii cartelei. Cobor treptele de la metrou, acelasi miros de aer statut, aceiasi oameni privind in gol, obositi de atata trezit devreme, aceleasi fete triste ca mai incepe o zi de munca. Se rasfoieste ziarul “Ring”, ce noutati mai sunt, fata de la pagina cinci, eventual vreun scandal cu Nati Meir care mai nou a intrat la parnaie. Locurile de pe peron se ocupa imediat. E ca o mare sala de asteptare. Oamenii arata ca niste benzi magnetice, cartele de doua sau de zece calatorii care se termina si se condamna singure pe peronul mediocritatii. Toti la fel. Aproximativ o generatie de produse pe banda, inseriati, robotizati si expirati. Toata lumea sta. Ne privim unii pe altii,

Ne comparam o clipa,dupa care intoarcem privirea si gasim alt punct de reper

Nu staruim ca nu e frumos sa te holbezi. Mie imi place sa ma holbez. Sa studiez fiecare amanunt al oamenilor. Doamna din dreapta mea are pantofii rupti. Probabil ca nu si-a mai cumparat o pereche de vreo patru, cinci ani. Dresul i s-a scamosat, iar fusta care ii acopera pe jumatate gambele groase vine ca un sac. Poarta un pulover gri nici prea larg dar nici prea stramt dar care s-a strambat de la atatea spalari. Ma intreb cu ce detergent isi spala hainele. Oare cu Dero?Probabil. Pare genul de persoana care sa-si spele hainele cu Dero. Isi freaca palmele de poalele fustei. Este ingrijorata. Ridic privirea sa-i vad mai bine fata. Nu are mai mult de 35 de ani, desi pare de vreo 50. Grijile si-au lasat amprenta pe chipul ei brazdat de riduri. Are cearcane. Oare de cand nu a mai tras un somn de-a binelea?Cred ca nici ea nu mai stie. Sa ghicesc. E o doamna care lucreaza la un ghiseu, plictisita sa faca in fiecare zi acelasi lucru, acelasi lucru. Ar putea foarte bine sa fie si o femeie de serviziu, dar nu asta conteaza. O fi telefonista. Se poate si asta.

Se aude un huruit indepartat. Imi dezlipesc privirea de la ea.

Si se aduna lumea, se aduna. Ceasul de pe peron arata ora 7.30, iar dedesupt…7.45. Crima si pedeapsa. Orice intarziere poate aduce o mustrare la serviciu sau sine stie…pe timp de criza nimic nu mai este sigur.

Se ridica lumea de pe scaune, sa fie cat mai aproape de usi cand va sosi metroul. Huruitul se apropie. E momentul.

Se opreste metroul, se deschid usile, si lumea navaleste buluc inauntru, in speranta ca mai gaseste un loc. Multi raman dezamagiti. Cate doi cate doi se imping in fata unui scaun si mereu se gaseste un al treilea care sa se aseze, lasandu-i cu ochii in soare.

Tot vagonul s-a umplut. Suntem ca niste cersetori muti. Am mai cersi o ora de somn dar nu se prea poate. Barele din metrou nu sunt niciodata curate. Ne-am indobitocit. Nu putem daca nu ne spijinim de ele pentru ca altfel ne-am pierde echilibrul.

Cata recursivitate. Aceleasi fete triste.

Oamenii par niste marionete care se balangan de colo colo la fiecare miscare. Ne lovim unii de altii baiguind din cand in cand “pardon” si petrecem astfel toata viata in metroul fara de sfarsit care ne inghite si pe zi ce trece ne transforma intr-o gramada de nimicuri. Nu ridicam niciodata privirea din podea.

Mie imi place sa privesc in gol de-a lungul cablurilor de pe peretii tunelului. Ma fascineaza. Parca sunt niste fire care ne tin inca in viata, ne alimenteaza si ne fac sa mergem mai departe.Asta este. In cablurile alea este urma mea de speranta. Acolo gasesc tot ce am nevoie. Nu o sa-mi mai desprind privirea de la ele.