Romania sau "Republica Socialista Basescu"

România traversează o profundă criză economică şi politică, vina aparţinând conducătorilor, dar şi acelora ce i-au ajutat să se instaleze pe scaunele puterii,adică vina noastră colectivă. De aici, deţinând pâinea şi cuţitul, aveau să se înfulece cu lăcomie din agoniseala mai multor generaţii de români, amanetând de acum şi viitorul celor ce vor veni după noi, transfigurat deja într-un coşmar al sărăciei şi umilinţei pentru foarte mulţi ani de aici încolo. Cât despre speranţe, altele decât cele deşarte, nici nu poate fi vorba, stând mai degrabă pe un butoi cu pulbere şi fitilul aprins, gata să facă explozie, pe fondul recesiunii economice care pur şi simplu striveşte România.

Și, din păcate, românii şi-au pierdut simţul realităţii, acceptând la nesfârşit ipocrizia şi minciuna celor ce cerşesc voturi, după cum instituţiile statului, sub presiunea unor interese politice, au intrat într-un proces de disoluţie legislativă, creând culoar favorabil celor angrenaţi într-o luptă oarbă pentru frâiele puterii. Surprinzător, ierarhii BOR în loc să se implice pentru potolirea spiritelor răului şi să militeze pentru unitatea neamului românesc, au intrat într-un parteneriat dubios cu actuala Putere, născută dintr-un partid fără ideologie şi principii, dar care reuneşte grupuri de indivizi ce manevrează interese proprii. Ele acţionează într-un dispreţ total faţă de lege, dar pentru a pune cizma pe grumazul românilor, clamează în stil populist, legionar aburind minţile prostimii iar pe de altă parte, se manifestă cu aroganţă şi trufie, vizavi de ceea ce înseamnă statul de drept, gheşeftuind banul public şi ce a mai rămas din muribunda noastră economie. Şi tot din vina lor, România nu trăieşte nici o zi fără criză politică, solicitându-se adesea Curţii Constituţionale a fi arbitru între talibanii portocalii şi majoritatea aflată în opoziţie. Au şi modelul tătucului, care pe toată perioada mandatului a fost sămânţa de scandal, terfelind în fel şi chip Constituţia, instituţiile statului, guvernele în exerciţiu, liderii politici şi de opinie, etc. Mai mult, mincinos şi iresponsabil, acest personaj a călcat în picioare încrederea şi demnitatea românilor, folosindu-se de orice fel de mijloace, inclusiv şantaj, ameninţări şi manipulare a opiniei publice pentru a se menţine la putere. Iar consecinţele sunt înfricoşătoare, mai ales că, prin stilul lui dictatorial, Preşedintele refuză cu o încăpăţânare diabolică calea dialogului constructiv, dintre dovezi fiind respingerea ofertei majorităţii parlamentare, referitoare la desemnarea primului ministru cu formarea unui guvern de tehnocraţi, într-un moment extrem de dificil pentru România, respingerea pentru a doua oară a propunerii majorităţii.

În schimb, T.Băsescu face jocul clientelei sale politice, cu interese de tip mafiot aruncându-ne în haos, de la el în jos PD-L declanşând jihadul în teritoriu, chiar şi după demiterea guvernului Boc de către Parlament. . Aveau să fie repuşi pe funcţii trepăduşii lor de la partid, unii cu dosare penale, alţii cu o slabă pregătire şi de o moralitate îndoielnică, mai cu seamă că actul managerial presupune a stăpâni arta dialogului şi comunicării cu oamenii, ştiind a împleti prestanţa etică şi profesională cu exigenţa, performanţa, corectitudinea şi bunul simţ. Şi atunci cum să meargă bine lucrurile politizând până şi locurile de muncă ale specialiştilor, de dragul răzbunării şi pentru a-şi servi clientela, adeseori în incompatibilitate cu profilul şi responsabilitatea funcţiei ocupate?

Or, în viziunea PD-L se lucrează după zicala că ,,dacă trăieşti în casă cu lupul, faci şi urli ca lupul”. Numai că, de la prefect şi până jos la ultimul inspectoraş nu prea le găseşti coerenţa raţiunii şi exerciţiul vorbirii, cu atât mai mult competenţele necesare managementului de serviciu. Mai mult, unii dintre ei, înainte de a deschide gura pe la posturile mass-media, ar fi bine să înveţe gramatica limbii române şi să facă multe exerciţii pentru o vorbire corectă. Nu de alta dar, se vede treaba că dincolo de inconsecvenţa opiniilor şi deciziilor, stau prost cu exprimarea, batjocorind limba maternă. Chiar se simte că, în şcoală au fost nişte ratangii, iar acuma profitori pentru că e vremea şmecherilor şi tupeiştilor ce-şi fac mendrele pe faţă, în schimb sunt iresponsabili şi cu pălăria prea mare pentru scaunele ocupate, incapabili a rezolva problemele oamenilor şi cele de interes naţional. Este cu atât mai grav cu cât astfel de indivizi au şi o părere foarte bună despre ei, aruncând lătura în altă parte, în realitate pierzându-şi în ridicol orice urmă de raţiune, bun simţ şi din păcate, ipocrizia şi prostia lor alimentează neşansa fericirii altora.

Dar poate că bunul Dumnezeu ne va limpezi minţile şi ne va lumina calea, eliberându-ne foarte curând de povara urii, vrajbei şi dezbinării ce macină fiinţa neamului, iar România îşi va recăpăta normalitatea şi liniştea şi de ce nu speranţa într-un destin mai bun în viaţa oamenilor. Cu o condiţie, să punem urgent în fruntea treburilor ţării personalităţi care prin activitatea lor sfinţesc nu doar funcţiile de demnitari publici, dar şi o altfel de abordare a face politică, în slujba cetăţeanului şi interesului naţional si prin prezenţa în număr cât mai mare la vot pentru a reduce frauda electorală.

Romania, tara lui “-Escu”

Prima persoana la care ne gandim cand auzim sufixul “- escu” este Mihai Eminescu. Desi numele initial al cunoscutului poet era Mihail Eminovici, acesta a fost preschimbat in Eminescu, tocmai pentru a se potrvi mai bine profilului roman. Numele terminate in “-escu’ sunt tipice romanesti, am putea spune chiar ca se afla la originea limbii romane, ca ne definesc. Insa hai sa nu il bagam pe Mihai Eminescu in aceeasi oala cu subiectul nostru de discutie. Mai concret, vreau sama refer la 4 nume rasunatoare si melodioase:

1. Ceausescu
2. Iliescu
3. Constantinescu
4. Basescu

Interesante coincidente nu?

Primul nostru protagonist este Nicolae Ceausescu. Cu totii avem probabil o idee despre “tovarasul” care a condus tara din 1932 şi până la căderea sa şi a regimului comunist din România, in 22 decembrie 1989…Fuga lui Pacepa si incercarile zadarnice ale lui Ceausescu de a restructura Securitatea. Povestile de pe vremea lui Ceasca sunt de-a dreptul savuroase si in acelasi timp tragice. Ne mai povestesc din cand in cand bunicii cum stateau la niste cozi interminabile si se calcau in picioare pentru ratia de alimente. Nu aveau tot ce avem noi acuma, nu consumau lumina degeaba, nu mancau niciodata prea mult pentru ca nu aveau. Pe vremea aia oamenii erau mai slabi. Acuma a aparut fast-food-ul si ne mai miram ca populatia este predispusa la obezitate. Nu spun ca pe vremea llui Ceasca era bine ca nu am trait-o pe pielea mea. Probabil ca a avut partile bune si partile rele. Nu existau haine, nu existau meditatii pentru Bac. Acuma locul la facultate depinde in mare masura de pregatirea pe care fiecare o face in particular. Cei care nu au facut meditatii si care poate ar fi meritat totusi un loc la facultate pierd teren in fata celor care au fost pregatiti exact pentru profilul examenului. Cu toate acestea, nu ar fi corect ca unul care a facut pregatire un an de zile cu un profesor universitar si care a dat bani pentru pregatire sa pice in fata unuia care nu a facut nimic. . Oricum am da-o nu e bine.Viata era mult mai simpla pe atunci. Copiii se jucau cu ce apucau, nu existau atatea jucarii, ii lasau parintii afara in niste strampi rapciugosi si ii lasau sa se joace asa cum stiau ei. Faceau chiftelute de noroi sau in cel mai bun caz, aveau jucarii improvizate din lemn, nu toate plasticele si chinezariile care au aparut acuma pe piata. Ce era aia calculator? Acuma copiii nu stiu decat jocuri video si alte prostii care nu le mai pun deloc imaginatia la incercare, ca sa nu mai spunem ca din punctul de vedere al relatiilor sociale copiii de azi au multe lipsuri. Se inchid in casa si petrec ore in sir in fata calculatorului in loc sa cunoasca, sa descopere, sa citeasca, sa se joace, sa se certe, sa se bata pana invata singuri unde si cum au gresit. Pe vremea aia erau Soimii patriei, se facea munca in folosul comunitatii. Nu exista ziua de Sambata pentru ca se lucra. Sa recunoastem ca la partea asta era destul de nasol. Cum ar fi sa renuntam la Sambete pentru tot restul vietii? Multe rele…dar partea buna este ca pe vremea aia Romania nu avea datorii externe. Nu stiu cum facea Causescu dar treaba mergea ca pe roate. Existau fabrici, se construia, se faceau drumuri, cai ferate, poduri, se amenajau parcuri.

Iar dupa 89…

Ion Iliescu

O noua figura, o noua perspectiva dupa perioada ceausista. Un debut spectaculos cu mineriadele din 1990, în care minerii din Valea Jiului, sub conducerea lui Miron Cozma au descins în Bucureşti pentru a înăbuşi manifestaţiile antiguvernamentale. Sa nu uitam de faptul ca a fost infiintat Consiliul Frontului Salvării Naţionale, care a preluat puterea cu sprijinul forţelor armate. The chosen one. Multe, multe sperante si oameni hotarati ca a venit vremea schimbarii. Ce-i drept schimbarea a venit, ca era inevitabila. Presa a devenit independenta. Continutul ziarelor nu mai era dictat de Ceausescu. Desigur ca interese politice pentru anumite publicatii au existat si vor exista mereu, dar putem spune ca desprinderea de perioada lui Ceasca a fost destul de vizibila in cazul publicatiilor care s-au diversificat. Au aparut posturi de televiziune private odata cu marea sete de informatii a oamenilor – o sete si o dorinta de exprimare a opiniilor, o senzatie de libertate cu care traim si acuma. Sincera sa fiu, nici nu tin minte cum era cand era Iliescu la putere, eram cam mica sa imi dau seama. Tot ce tin minte este figura lui zambitoare, care inca de pe atunci imi trezea curiozitate. Chiar cu gandirea simpla pe care o aveam atunci imi inchipuiam ca in spatele acelui chip vesnic zambitor se ascund multe lucruri, nu stiam de ce natura, dar stiam ca este „ceva”. Au inceput atunci promisiunile penrtu romani, promisiunile unei vieti mai bune. Au venit reformele politice, sociale si economice. Cel mai interesant mi se pare ca prin Decretul-Lege nr. 3 din 4 ianuarie 1990, când încă nu fusese ales preşedinte, Ion Iliescu a amnistiat toate infracţiunile săvârşite care se încadrau la mai puţin de 3 ani pedeapsă. Astfel au scăpat de puşcărie toţi cei care au bătut revoluţionarii arestaţi. Si uite asa a capatat imaginea de „The chosen one”, cel care a salvat Romania de comunism. Pana in 1996 cand a venit radul lui…

Emil Constantinescu

…sa preia fraiele tarii. Politician si om de stiinta, fiul unui inginer agronom, fost judecator stagiar si doctor in Geologie al Universitati din Bucuresti. Mare lucru nu prea tinem minte din mandatul lui. Unii spun ca nu a fost lasat sa faca ce ar fi trebuit pentru Romania, altii ca nu a fost capabil sa faca fata presiunilor politice. Tot ce stiu este ca a scris o gramada de lucrari in domeniul geologiei care merita cu adevarat citite. Mare lucru nu s-a intamplat in Romania in perioada cat a fost la putere, insa in fond de ce sa-l acuzam?Cand a fost ultima data cand s-a facut cu adevarat ceva pentru Romania? A fost sau nu lasat sa faca ceva cu adevarat bun…nu stim. A urmat din nou Iliescu dupa care…

Basescu. Traian Basescu.

Aici avem cu totii dreptul sa ne dam cu parerea intrucat stim care este situatia in care suntem si numai incapabili sa fim sa nu ne dam seama ca nu ne este bine. Ne lipsesc multe si ne vor mai lipsi atata timp cat ne-am obisnuit sa le mancam din palma celor care sunt la putere, atata timp cat nu avem nimic de spus. Traian Basescu este poate unul dintre cei mai controversati presedinti pe care i-a avut Romania dupa 89. Un om cu o cariera militara. Ma gandeam pe vremea cand a fost ales presedinte ca ar fi cel mai potrivit. Un om cu o cariera militara are cunostinte de strategie si tactica, deci este bun sa conduca o tara. Si uite ca nu a fost asa. Iar cand a fost suspendat din functie, romanii s-au dus buluc la vot pentru ca il vroiau in continuare la conducerea tarii. Un presedinte in jurul caruia controversele au existat intotdeauna, un presedinte despre care se spune ca are prea multa putere, un presedinte cunoscut din cauza dosarului Flota in jurul caruia s-a facut valva, un presedinte care ne-a spus mereu „sa traiti bine”.Hai sa ne gandim…Traim bine?…Nu prea. Si cand imi pun intrebarea asta ma refer la a trai cu lucrurile care sunt de bun simt, un strict necesar. Avem lipsuri. Dar ce ne lipseste acuma cel mai multe este puterea de reactie si dorinta de actiune. Ne lipseste zvâc-ul, ne lipseste vocea noastra a tuturor. Este vremea sa ne unim fortele pentru a forma o VOCE puternica.

Revenind la cei 4 „Escu”, exista oare sanse sa avem un presedinte care sa ridice la 5 numarul presedintilor a caror nume se termina in „-escu?”

Inginerul de la Ministerul Economiei

Dorim să fim și noi tratați ca și țările din Occident! Dorim să aplicăm și la noi ceea în alte state din Uniunea Europeană a devenit, de ani buni, o normalitate. La noi lucruri ce la ceilalți fac parte din viața de zi cu zi nouă ni se par de un bun simț exagerat. Nu, nu e nimic exagerat, așa ar trebui să arate o societate unde, pe timp de criză economică sunt reuniți experți în domeniu pentru a pune țara ,,pe roate”.

Cum stau lucrurile la noi? Să aruncăm o privire. În afară de faptul că după atâta timp încă nu s-a hotărât cine va forma noul Guvern, că România are un deficit bugetar de 5% și avem cele mai mari datorii externe de la formarea statului, ministrul economiei este o persoană ce a absolvit Facultatea de Transporturi din cadrul Politehnicii București, secția Autovehicule Rutiere. Care este legătura dintre Politehnica și economie? De ce domnul Videanu a ajuns ministru de economie? De ce nu ne-am gândit, de la primele semne ale crizei că un astfel de minister ar trebui condus de cineva care a avut legătură cu enocomia?

Sau funcția de conducere de la Marmosim SA Simeria poate fi luată în considerare ca făcând parte dintr-o activitate economică și se i-a drept experiență? Pentru că domnul Videanu, alături de soția sa, Mioara Videanu, sunt patronii marii companii ce exploatează marmură din județul Hunedoara. Ca să nu mai vorbim de faptul că această organizație a aparținut actualului ministru interimar de la Ministerul Finanțelor, Gheorghe Pogea. De menționat este și faptul că pe lângă Marmosim, soții Videanu dețin și o firmă de prelucrare, comercializare, montare și întreținerea suprafețelor din piatră. Companie profitabilă pentru cealaltă afacere, cu exploatarea marmurei. Să înțeleg că și asta se pune tot ca experiență în domeniul economiei, doar până la urmă, practica e cea care contează.

Firma Titan Mar a fost înființată în anul 1994 și în acele timpuri materia primă era furnizată de compania de stat Marmosim SA. Cum de în acest moment organizația care exploatează marmură se află în posesia lui Videanu? În anul 1997 Marmosim SA organizează o licitație pentru vinderea unor acțiuni din cauză că materia primă devine din ce în ce mai puțină. La licitație au participat firme din Anglia, Turcia, Grecia și România. Surpriză sau nu, Titan Mar este cea care achiziționează 98% din acțiunile Marmosim și investe un capital însemnat de câteva milioane de dolari pentru a o redresa. (Sursa: videanu.ro). Bun, dar în condițiile în care Marmosim SA avea probleme cu materia primă care devenea insuficientă, cum de peste câțiva ani a avut capacitatea de a deveni una dintre cele mai mari firme producătoare de piatră naturală din Europa de Est? Omul a făcut investiții majore, dar piatra aia e naturală, crește pe munte, nu putea crește acolo punând la rădăcina muntelui bani. Să nu fi fost partea cu firma căreia i se termină resursele doar o poveste, un motiv pentru a o privatiza și pentru a încăpea pe mâna unor personaje ce, mai târziu, vor cotiza pentru cine trebuie?

Lăsând la o parte pe domnul Videanu, oare nu la fel s-a întâmplat și cu uzinele construite în vremea comunismului? A fost afirmat că acestea consumau mai mult decât produceau și a fost unul dintre motivele pentru care au fost închise. Dar, dacă ne gândim cine este la conducerea celor mai mari organizații din România putem oare să afirmăm că au fost deosebit de interesați să le privatizeze unora și altora pentru a obține capital? Privatizarea face parte din peisajul cu democrația, asta este clar. Dar în locul uzinelor și fabricilor au crescut peste noapte mall-uri și cartiere rezidențiale. Am ajuns să importăm legume și fructe doar pentru că niciun demnitar nu și-a mai întors fața către agricultura din țara asta. Și România e un stat ce are potențial din punct de vedere agricol. Hectare întregi de pământ au rămas în paragină de o vreme și am ajuns să preferăm cartofi și mere pe care dacă le ții în frigider 2-3 săptămâni nu se alterează.

Ca și cum toate acestea nu erau de ajuns voi posta un pasaj din Constituția României care zice așa: ARTICOLUL 105
(1) Funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu exercitarea altei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de deputat sau de senator. De asemenea, ea este incompatibilă cu exercitarea unei funcţii de reprezentare profesională salarizate în cadrul organizaţiilor cu scop comercial. Deci de ce domnul Videanu deține companii? Și cu cât tupeu o face. S-ar putea ca și acest articol să fie interpretabil și ministrul în cauză să fie atât de liniștit pentru că doar legea tot de ei e făcută pentru ei. Legile și le fac prin încredințare ca să spunem așa, adică după calapodul fiecăruia. Ei știu foarte bine cum să fie formulate astfel încât să lase loc de interpretare și, implicit, să lase o portiță de scăpare. Să înțelegem de aici că domnul Videanu nu primește salariu de la firma sa? Păi se prea poate să nu primească un salariu ci în buzunarul dânsului să intre doar profitul. Acesta doar nu poate fi același lucru cu salariul!

Domnul ministru de la Finanțe a terminat și dânsul o facultate de inginerie, tot din cadrul Politehnicii București. Ca și la Videanu, probabil că activitatea de Director General la SC Siderurgica SA Hunedoara, la SC Marmosim SA și la SC Titan Mar SA până în 2008 constituie experiența pentru un astefel de minister. Deci acești domni miniștri împart o arie asemănătoare și, se pare, că o istorie frumoasă împreună pe la diverse companii din România pe care le dau de la unul la altul. Că de, doar banii trebuie îmărțiți între prieteni și afacerile trebuie să rămână ,,în familie”.

Lucrurile ar trebui să stea altfel. Oamenii aceștia care pretind că ne reprezintă ar trebui să fie mai conștienți atunci când își aduc prietenii și rudele să ocupe un scaun de minstru. Când a fost întocmit Guvernul Boc criza deja începuse și la noi în țară. De ce nu s-au gândit că vom avea nevoie de oameni cu experiență în domeniul economiei? De ce toți își trag foloase și au impresia că cetățenii nu văd și își bat joc de noi?

Dar noi de ce închidem ochii de multe ori și ne facem că nu vedem? Din cauză că pe alocuri există oameni cărora le convine așa cum se întâmplă lucrurile în prezent. Sunt oameni care fac afaceri cu statul și le merge excelent. Alții se pretează la a da mită organelor statului și în cadrul instituțiilor publice pentru mici favoruri. Și le convine ca unele lucruri să se rezolve mai repede și la altele oamenii legii să mai închidă ochii. Deci putred este întreg sistemul. Este un lanț al slăbiciunilor și cei care și-ar dori să facă ceva pentru a ameliora situația le este teamă că un grup prea mic este cel care vrea dreptatea și vor fi ridiculizați sau ,,înghițiți” de nelegiuiți.

Dacă nu e așa, am face bine să ne mobilizăm și să demonstăm asta cât mai repede. Dacă ne trezim la timp, poate nu este totul pierdut!

Romania in Coma – Cele 3 LaitMotive

Anul 2009. Romania a intrat in coma. Sistemul este la pamant. Nimic nu mai misca. Este ca si in Matrix sau mai degraba ca in filmul acela pe care multi dintre noi l-au vazut si pentru o clipa si-au dorit sa fie realitate:”Click-zapand prin viata”. Un click si am pus pe pauza. Mergem in reluare pe strada, gandim in reluare. Ma intreb daca si cu tara noastra se intampla la fel cu un om care este in coma. Se spune ca bolnavului ii face bine sa ii vorbesti, ca desi nu are nicio reactie, el te asculta. Ce paradigma. Si noua ni se vorbeste zilnic si ni se promite marea cu sarea. Si noi ascultam undeva in subconstientul nostru dar nu avem nicio reactie. Mai avem putin si intram in coma profunda. Atunci poate o sa fie prea tarziu. Parca am avea creierele spalate. Ma gandesc acuma la o formulare care sa se potriveasca. Cred ca cea mai buna descriere a noastra in momentul de fata ar suna cam asa :”Creierele spalate la masina/Nu iau foc nici cu benzina”. Suntem pe patul de spital cu tara. La capataiul nostru nu sta totusi nimeni. E trist. Pentru noi cine se roaga sa trecem de momentul asta? Poate unii dintre noi au renuntat deja sa mai spere ca se poate schimba ceva. Si totul parca se duce de rapa in jurul nostru. Spun si o repet:coma.

Aceleasi falsitati, aceleasi zambete sterse, aceleasi priviri goale zilnic. Strazile s-au dus de rapa, cladirile din patrimoniu dispar in neant pentru a face loc blocurilor de sticla, muncitorii someaza cand vine vorba de lucrari, autostrada parca nu mai vrea sa se construiasca, scolile se inchid sub amenintarea gripei porcine, oamenii circula deja cu fulare pe nas, nu mai exista incredere, nu mai exista prietenie, nu mai exista bun simt. Si se vrea o Romania a bunului simt. Asa ceva nu mai exista. Oameni buni de ce mai claxonati si injurati atata la stop?Oricum traficul e blocat. De ce sa-l claxonezi pe cel din fata, ca si el are la randul lui pe cineva in fata. Cu politica este exact invers. Fiecare are pe cineva in spate care trage sforile din umbra si are interese mai presus de noi, oamenii de rand. Si in spatele lui e altul si tot asa la nesfarsit. Noi suferim acuma de sindromul PEGP(politico-economic-gripa porcina). Oricum ne porcisem de multa vreme dar nu vrem sa vedem asta. Poate ar trebui sa se numeasca “gripa porceasca”. Si daca tot vorbim de gripa porcina, hai sa o numim primul motiv, desi cu totii stim ca nu asta este principalul pentru care ne ducem de rapa.

1. Gripa porcina

Mai intai a fost Mexicul. Ce ne-am zis noi?…Ne despart mii de kilometri deci nu avem de ce sa ne facem griji. Economia lor, in scurt timp la pamant. Turisti- nimic. Cine ar mai fi riscat sa viziteze Mexicul cand a fost declarata carantina ?Pe strazi, pustiu. Oameni s-au baricadat in case, iar cei care mai aveau curajul sa iasa, purtau masti de protectie. Restaurantele, terasele si-au pierdut brusc clientii. Multe dintre ele au dat faliment, ca nu mai aveau cum sa le intretina. Tin minte si acuma stirile de la televizor cu acei mariachi care ziceau ca nu mai are cine sa le dea un ban. Ei totusi continuau sa cante. A ajuns si la noi. E ca la film. Ar fi trebuit sa avem si niste postere de promovare in genul “Gripa porcina-in curand in Romania”. Nu ratati marea premiera. Bineinteles ca nu am ratat-o. Tot mai multi fac cunostinta cu gripa. Nici nu mai sti ce sa crezi. Ai capatat o simpla raceala de sezon sau e porcina? Si ute asa se pune problema vaccinului. Ba il avem, ba nu il avem, ba se aude ca e bun, ba ca nu. Si e o mare pendulare intre esenta si aparenta. Sa nu fie oare vaccinul simpla inventie a celor care spera sa se imbogateasca de pe urma vanzarii dozelor pentru oamenii intrati in panica? La primele simptome de raceala oameni sa alerge la spitale, sa-si procure medicamentul salvator. Nu prea stim cum sta treaba la capitolul acesta. Nu ca la celelalte ne-am pricepe mai bine.

2. Ciza economica.

Locuri de munca nu avem. Estimarile arata ca in curand rata somajului va ajunge la 10%. In conditiile astea cum sa mai speram noi, cei tineri ca avem sanse la un loc de munca si la un trai decent? Si ne mai miram ca ducem lipsa de specialisti, ca forta de munca emigreaza spre alte tari. In fond nu e nimic gresit in a-ti dori sa traiesti mai bine. Totul se va transforma in curand intr-o lupta pentru supravietuire. Vrem o paine pe masa, vrem sa stam linistiti alaturi de rude in Ajunul Craciunului, vrem sa avem o masa decenta de Revelion, vrem sa speram ca urmaza un an mai bun. Si totusi nu putem sa trecem cu vederea nimic, atata timp cat traim cu teama ca maine va fi si mai rau. Si ne-am afundat in imprumuturi peste imprumuturi. Tara noastra are datorii externe fabuloase. Impozitul forfetar a fost folosit pe noi ca un fel de experiment. Iar noi suntem niste cobai.

3. Criza politica.

Acest subiesct este de-a dreptul savuros. Scandaluri, scandaluri si lupta pentru ciolan. Promisiuni, ale promisiuni. Sa vedem…Ceva nou? Cine merge la vot? Eu sincer voi merge. Desi stiu ca toata lumea vrea sa ma dea la o parte, ca sunt tanar si nu am o opinie, cred ca am dreptul la replica. Am dreptul sa filtrez singur informatiile. M-am saturat sa-mi dicteze altii ce sa fac, m-am saturat sa mi se spuna ca eu contez cand in realitate sunt dat la o parte, ca tanar, si ca om. Cum ar fi sa conduca tinerii tara macar pentru o zi? Sau poate pentru mai mult timp. Sincer, cred ca ne-am descurca mai bine decat ei. Si nu spun ca ei nu fac fata. Ei de fapt nu fac fata tentatiei banului. Cu siguranta ca daca si-ar canaliza acea energie pozitiva de inavutire catre ceea ce conteaza cu adevarat, nu am mai fi acum in situatia asta. E criza. Ce putem noi sa facem?

SA NE RAZVRATIM!!!

Circuland cu metroul expiratilor

Imi trec sufletul prin aparat cu fiecare compostare a cartelei de metrou. M-am saturat de zgomotul bifarii cartelei. Cobor treptele de la metrou, acelasi miros de aer statut, aceiasi oameni privind in gol, obositi de atata trezit devreme, aceleasi fete triste ca mai incepe o zi de munca. Se rasfoieste ziarul “Ring”, ce noutati mai sunt, fata de la pagina cinci, eventual vreun scandal cu Nati Meir care mai nou a intrat la parnaie. Locurile de pe peron se ocupa imediat. E ca o mare sala de asteptare. Oamenii arata ca niste benzi magnetice, cartele de doua sau de zece calatorii care se termina si se condamna singure pe peronul mediocritatii. Toti la fel. Aproximativ o generatie de produse pe banda, inseriati, robotizati si expirati. Toata lumea sta. Ne privim unii pe altii,

Ne comparam o clipa,dupa care intoarcem privirea si gasim alt punct de reper

Nu staruim ca nu e frumos sa te holbezi. Mie imi place sa ma holbez. Sa studiez fiecare amanunt al oamenilor. Doamna din dreapta mea are pantofii rupti. Probabil ca nu si-a mai cumparat o pereche de vreo patru, cinci ani. Dresul i s-a scamosat, iar fusta care ii acopera pe jumatate gambele groase vine ca un sac. Poarta un pulover gri nici prea larg dar nici prea stramt dar care s-a strambat de la atatea spalari. Ma intreb cu ce detergent isi spala hainele. Oare cu Dero?Probabil. Pare genul de persoana care sa-si spele hainele cu Dero. Isi freaca palmele de poalele fustei. Este ingrijorata. Ridic privirea sa-i vad mai bine fata. Nu are mai mult de 35 de ani, desi pare de vreo 50. Grijile si-au lasat amprenta pe chipul ei brazdat de riduri. Are cearcane. Oare de cand nu a mai tras un somn de-a binelea?Cred ca nici ea nu mai stie. Sa ghicesc. E o doamna care lucreaza la un ghiseu, plictisita sa faca in fiecare zi acelasi lucru, acelasi lucru. Ar putea foarte bine sa fie si o femeie de serviziu, dar nu asta conteaza. O fi telefonista. Se poate si asta.

Se aude un huruit indepartat. Imi dezlipesc privirea de la ea.

Si se aduna lumea, se aduna. Ceasul de pe peron arata ora 7.30, iar dedesupt…7.45. Crima si pedeapsa. Orice intarziere poate aduce o mustrare la serviciu sau sine stie…pe timp de criza nimic nu mai este sigur.

Se ridica lumea de pe scaune, sa fie cat mai aproape de usi cand va sosi metroul. Huruitul se apropie. E momentul.

Se opreste metroul, se deschid usile, si lumea navaleste buluc inauntru, in speranta ca mai gaseste un loc. Multi raman dezamagiti. Cate doi cate doi se imping in fata unui scaun si mereu se gaseste un al treilea care sa se aseze, lasandu-i cu ochii in soare.

Tot vagonul s-a umplut. Suntem ca niste cersetori muti. Am mai cersi o ora de somn dar nu se prea poate. Barele din metrou nu sunt niciodata curate. Ne-am indobitocit. Nu putem daca nu ne spijinim de ele pentru ca altfel ne-am pierde echilibrul.

Cata recursivitate. Aceleasi fete triste.

Oamenii par niste marionete care se balangan de colo colo la fiecare miscare. Ne lovim unii de altii baiguind din cand in cand “pardon” si petrecem astfel toata viata in metroul fara de sfarsit care ne inghite si pe zi ce trece ne transforma intr-o gramada de nimicuri. Nu ridicam niciodata privirea din podea.

Mie imi place sa privesc in gol de-a lungul cablurilor de pe peretii tunelului. Ma fascineaza. Parca sunt niste fire care ne tin inca in viata, ne alimenteaza si ne fac sa mergem mai departe.Asta este. In cablurile alea este urma mea de speranta. Acolo gasesc tot ce am nevoie. Nu o sa-mi mai desprind privirea de la ele.

Haiduceii electorali, huiduiţi la Ţebea

Nicoleta Bănilă

"Un deal, apoi o vale, un râu care dispare să fie o cheie oare? Tentaţia e mare...!"
Motto-ul regiunii turistice Ţebea e parcă făcut anume să justifice confiscarea unei serbări frumoase de către prădătorii mioritici care, în termeni la fel de mioritici, „şi-au cam luat-o” de la cetăţenii pe care speră să-i păcălească încă o dată cu falsa lor evlavie.

De la pupitrul din faţa sediului de partid sunt tare viteji, însă puşi în faţa mulţimii care consideră că e timpul să le ceară socoteală, haiduceii se înmoaie şi încep să transpire abundent.
Nu mai ţine! – acesta este mesajul pe care l-au primit clar Geoană, Vadim, Becali şi Băsescu în timpul penibilei lor contribuţii la comemorarea lui Avram Iancu de la Ţebea.

Trupa de şoc formată din Rrârrâilă, Rudotel, Mulge-Oaie şi Băseidon a făcut astfel încât să confişte sărbătoarea motilor pe toată desfăşurarea ei.
Primul sosit a fost Geoană, care a simţit din plin „dragostea electoratului”, urmat de Vadim şi de fostul său aliat oier Jiji, venit cu elicopterul, pentru ca apoi să apară şi preşedintele jucător de alba-neagra cu viitorul ţării, Traian Băsescu.

În timpul discursului lui Geoană, Vadim a făcut adevărate spasme de râs la auzul celor scandate de public: „Hoţii!”, întocmai după sistemul „Râde ciob de oală spartă!”. În virtutea multiplelor boli mentale de care este suspectat, tribunul şi-a imaginat că poziţia lui ar fi mai bună decât a celorlalţi si că insulta nu-i era adresată şi lui.
Gigi Becali a aterizat laŢebea ca să facă ce ştie cel mai bine, şi anume să împartă moneda europeană „fără număr”, iar Băsescu a făcut obisnuita baie de mulţime, care în mod evident, nu a mai fost atât de caldă ca pe vremuri.

Întrucât nesimţirea lor nu cunoaşte limite, ei vor continua să vâneze ocaziile în care lumea se adună pentru a se veseli şi pentru a sărbători împreună cu scopul perfid a-şi face campanie electorală.

Ceea ce ei ignoră total este că fiecare astfel de apariţie se anunţă a fi ferăstrăul care taie craca pe care aceştia s-au cocoţat în preferinţele electoratului în trecut hipnotizat, acum trezit la realitatea dezgustătoare şi revoltat.

Prezidenţiabilii, vineţi de roşii

Nicoleta Bănilă

Crema candidatilor la jackpot-ul prezidential 2009 a văzut azi roşu-n faţa ochilor. Nu de ruşine, nici de mânie, ci de la… roşii. La iniţiativa lui Remus Cernea, candidatul la preşedinţie din partea Partidului Verde, şase “mutre” prezidenţiabile – inclusiv a sa, au fost aliniate cu faţa spre trecători spre a fi bombardate, după preferinţe, cu roşii stricate.

Cooperativa de fabricat bulion cu scopul de a le bate zdravăn obrazul prezidenţiabililor şi-a desfăşurat activitatea la doi paşi de Guvern.

În ordinea alinierii în faţa plutonului electoral, Crin Antonescu, Mircea Geoană, Sorin Oprescu, Traian Băsescu, Vadim Tudor au fost eşantioanele primului sondaj electoral de gherilă făcut în România.

Între ei, un tânăr îmbrăcat într-un tricou verde cu inscripţia “Think Big/Vote Green”, pe nume Remus Cernea, candidat din partea Partidului Verde la presedintie. Remus Cernea este cunoscut mai ales datorită iniţiativelor sale inedite (scoaterea icoanelor din şcoli, împiedicarea construirii Catedralei Mântuirii Neamului – n.red) în calitate de lider al Asociaţiei Umaniste Române.

Trecătorii au avut reacţii felurite la vederea lăzii cu roşii putrede destinate lotului prezidenţial 2009: de la apatie totală la furie via admiraţie pentru demers sau scepticism legat de iniţiatorul “roşiadei”.

Obişnuiţi cu multe dezamăgiri si zero ripostă, cei mai mulţi au fost surprinşi de posibilitatea infimă care li s-a dat într-o zi de duminică, pe stradă: de a ţinti şi de a lovi obrazul cel mai gros din galeria de chipuri electorale rezemate de gard.

Muniţia nu s-a epuizat în totalitate, însă după o oră de bombardament, nailonul pus peste feţele ţintelor era acoperit cu resturi de roşii putrezite.

La o primă privire, cei mai vineţi ochi i-a avut preşedintele jucător Traian Băsescu, spre care un cetăţean a tras la final, cu mare pornire, o salvă de vreo zece roşii. Ceva mai uşor au scăpat Mircea Geoană şi Crin Antonescu, pe care trecătorii s-au răzbunat aproape egal, dar cu destulă înverşunare.

Cei mai curaţi au rămas Corneliu Vadim Tudor, Sorin Oprescu şi Remus Cernea - cei doi din urmă au fost nimeriţi mai mult fără intentie, de ţintaşii mai nepricepuţi.

După o oră de desfăşurare a primului sondaj electoral de gherilă din România, aşa-zis ca fiind singurul cu marjă de eroare zero, a început curăţenia. Celofanul care acoperea candidaţii de celuloză a fost dat la o parte şi chipurile s-au curăţat brusc de zeama de roşii putrezite.

Cel mai probabil, au rămas curate doar pentru a fi refolosite la alte acţiuni de genul acesta, cu muniţie din ce în ce mai ingenioasă…

PING-PONG cu acuzaţii între COPAC şi CNAS

Nicoleta Bănilă

Instituţia care păstoreşte contribuţiile cetăţenilor la asigurările de sănătate este, alături de Ministerul Sănătăţii, socotită responsabilă de COPAC (Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România) pentru mult-anunţata criză de medicamente de la sfârşitul lunii august.
COPAC este însă o asociatie pe care CNAS nu o recunoaşte ca fiind legitimă în actul său de reprezentare a pacienţilor cu boli cronice la nivel naţional.
Colaborarea dintre Casă şi reprezentantul ABC (Asociaţia Bolnavilor de Cancer) şi COPAC, Cezar Irimia, a fost una nereuşită.
fiecare dintre părţi dă vina pe cealaltă pentru neînţelegeri, acuzându-se de interese obscure.

În interviul acordat de Cezar Irimia acum două săptămâni pentru Schimbul 2, acesta acuza CNAS de faptul că l-a exclus pe nedrept din Comisia de Oncolgie, unde era pus ca observator din partea Asociaţiei Bolnavilor de Cancer. Irimia a criticat măsura Casei de a trimite o circulară Caselor Judeţene prin care le recomanda să oprească avansarea dosarelor pacientilor care aveau indicaţii pentru tratament cu molecule scumpe şi să le trimită mai departe numai pe acelea pentru pot garanta fondurile.
De la consilierul preşedintelui CNAS, Augustus Costache, am aflat cu totul alte motive pentru care s-a renunţat la prezenţa unui observator din partea pacienţilor în comisia CNAS.

Astfel, din punctul de vedere al Casei, Irimia şi-a supraevaluat rolul de simplu observator în comisie şi a început să intervină pentru anumiţi pacienţi cu diverse afecţiuni pentru a le mări şansele de a obţine tratament. Din moment ce medicii specialisti din Comisie care clasifică dosarele pacientilor lucrează sub imperiul confidenţialităţii, preşedintele COPAC a fost acuzat că a făcut publice diagnosticele unora dintre pacienti, lucru nepermis şi lipsit de etică.
Cezar Irimia nu a ascuns însă acest lucru, el fiind convins că în asta trebuia să constea rolul său: “Nu ştiau ce să mai facă şi întotdeauna mă întrebau: <> Când vedeam că nu sunt bani, mergeam la directorul sau la preşedintele Casei, făceam presiuni să-mi mai suplimenteze fondurile, şi mai primeam ceva bani. Pentru asta eram acolo, nu pentru ca, nefiind de meserie, să–mi bag eu nasul în dosare.”
Există însă şi un motiv neoficial al încetării acestei colaborări, şi anume presupusa apropiere a reprezentantului ABC de anumite companii farmaceutice, care a avut ca rezultat prezenţa altor interese în activitatea sa de la CNAS.

Irimia consideră aceste acuzaţii jenante şi penibile: “Eu eram vocea care deranja”. Acesta consideră normal ca atunci când apare un medicament nou care poate ameliora boala, să susţină prescrierea lui cât mai multor pacienţi.

Cezar Irimia nu a fost înlocuit în comisie de un alt observator din partea pacientilor, pentru că CNAS nu mai doreşte să rişte confidentialitatea din cadrul Comisiei Casa îşi menţine această poziţie cu pretul nemultumirii pacientilor nereprezentaţi acolo unde spun aceştia “se decide pentru ei”.
Acuzaţia sa privitoare la faptul că CNAS ar chema la negocieri şi discutii numai organizaţii obscure ale pacientilor, de tip paravan – “pentru a da impresia că nu-i lasă pe dinafară” - a fost infirmată de consilierul Augustus Costache.
Astfel, în lipsa unei asociaţii legitim recunoscute de CNAS ca fiind a pacienţilor, aceştia îşi pot adresa singuri nemulţumirile şi problemele Caselor Judeţene şi Casei Naţionale prin linia Tel Verde.
De asemenea, problemele lor pot fi depistate şi în controalele efectuate În teritoriu de către Directia Monitorizare si Corp Control a CNAS.


CNAS are cu ce: fondul de rezervă nu e mort, ci se creează

Una dintre acuzaţiile aduse CNAS din partea COPAC este aceea că nu există transparenţă în afişarea exactă a fondurilor sale, cu precădere a fondului de rezervă.
Augustus Costache susţine că nu există niciodată un motiv serios de îngrijorare, şi că situaţia austeră a fondurilor CNAS este mereu exagerată de presă şi de diverse alte organizaţii, cu diverse interese:
“Lumea îşi face impresia că noi ţinem banii undeva, într-un sac, într-o cămară, sub zăvor, în timp ce pacientii mor din pricina lipsei de medicamente. Se creează o falsă îngrijorare. Anul acesta suntem într-adevăr pe 0 cu fondul de rezervă, dar nu e o problemă, pentru că acest fond se poate crea, pentru că banii se mişcă – dacă iei de undeva într-o lună, pui înapoi luna viitoare şi tot aşa”, explică consilierul CNAS.
Există totuşi un semn de întrebare privind posibilitatea creerii acestui fond de rezervă în condiţiile economice actuale, mai ales când se anunţă implementarea sistemului de factoring.
Acesta presupune ca farmaciile să cesioneze facturile către distribuitorii de medicamente pentru ca apoi aceştia să le sconteze în sistemul bancar.
Ulterior, Casa Naţională va plăti aceste sume băncilor din fondul de rezervă.
În timp ce Casa Natională, prin intermediul consilierului Augustus Costache se declară În favoarea adoptării acestui sistem, Cezar Irimia spune că “e o prostie, tot noi vom plăti la greu dobânzile către bănci”.

Săptămâna aceasta vor discuta despre implementarea noului mod de plata a facturilor restante reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, Ministerului de Finanţe, distribuitori, producători de medicamente şi băncile care vor fi acceptate ca partenere.

Eveniment: Tinerii Schimbă România începând de la Baia Mare

Tinerii Schimbă România începând de la Baia Mare

Nicoleta Bănilă

Avem trei organizaţii studenţesti naţionale, una mai apolitică decât alta. Una din aceste organizaţii este ANOSR-ul, care se laudă cu 62 de sub-organizaţii membre însumând năucitorul număr de 500.000 de suflete studioase.
O parte din aceşti membri ai ANOSR au venit de prin toate colţurile ţării să fie împreună la Baia-Mare, între 24 şi 27 august pentru a-şi alege noi şefi şi pentru a discuta pe un subiect mult prea versat: legile educaţiei.

Într-o atmosferă cu iz parlamentar, s-a desfăşurat o discuţie între preşedintele Asociaţiei Tinerii Schimbă România, Nicu Marcu şi liderul ANOSR, Cezar Hâj, urmată de o serie de întrebări din partea membrilor organizaţiilor studenţeşti de sub umbrela ANOSR.

Prezentarea asociaţiei a fost mai mult o declaraţie a intenţiilor noastre pe viitor şi a stării de lucruri care a determinat înfiinţarea asociaţiei – clasa politică coruptă şi incompetentă care trebuie înlocuită cu tineri bine pregătiţi.
De asemenea, am urmărit şi căutarea unui punct de vedere comun al asociaţiilor în ceea ce priveşte demersurile noastre, care să înlesnească o colaborare pe viitor.

Întrebările au arătat însă că obişnuinţa liderilor organizaţiilor studenţeşti de a vâna fondurile ministerelor (şi nu numai) prin proiecte care de care mai frumos denumite este adânc întipărită în discursul lor.
Aşadar, oameni pragmatici de 20 de ani, căpeteniile au vrut să ştie ce proiecte avem concret şi de unde luăm banii pentru ele, lucru absolut de necondamnat, fireşte.

Totuşi, discuţia a avut un ton relaxat, ajungându-se în final la enunţarea unei posibilităţi de colaborare pe anumite proiecte.
Scopul venirii noastre la Baia Mare a fost acela de a spune “Ne-am înfiinţat. Uitaţi ce avem de gând – gândim la fel?”.
Răspunsul la această întrebare l-am aflat la pauza de cafea de după discuţii, când “grupuleţe dizidente” au rezonat cu noi şi cu pretinsul nostru idealism.

Iniţiativa lor este lăudabilă – de a se organiza atât de riguros, de a se certa atât de mult în numele apărării drepturilor studenţilor incredibil de numeroşi pe care îi reprezintă şi de a ieşi de nenumărate ori din sala de audieri a candidaţilor pentru posturi de conducere nervoşi, revoltaţi pe cei care vâslesc deopotrivă la stânga şi la dreapta.

Apropo de aceste două extreme, pentru a doua zi se anunţase cu discreţie maximă în vizită la campus doamna ministru a Educatiei, Ecaterina Andronescu şi eternul ei combatant ingenuu, domnul Miclea - făuritorul mărului discordiei numit “legile educaţiei”.
Întotdeauna ajutorul celor mai "înfipţi" în fondul problemei sunt bineveniţi pentru a clarifica lucrurile – ANOSR-iştii s-au arătat destul de încrezători în musafirii lor.

Blazarea este criza reală prin care trece România

Criza – acesta este cuvântul cel mai frecvent auzit pe micile ecrane la jurnalele de ştiri şi din gura politicienilor. Criza este de vină pentru rata mare a şomajului . criza este în spatele disponibilizărilor, criza este perdeaua de fum în spatele căreia se ascund politicienii.
Oare nu tot ei au creat-o? La aproape un an de când am auzit pentru prima oară acest cuvânt, preşedintele României ne spune că ţara este failmentară. Oare nu tot ei sunt de vină.? Eu m-am săturat să trăiesc într-o ţară condusă de aceşti oameni pentru care nu primează decât interesul personal şi interesul de grup.
Daca vrem să scoatem ţara din haosul în care se adânceşte pe zi ce trece, cred că acum este momentul . România are acum, aşa cum a avut tot timpul, oameni de valoare, oameni care ştiu meserie pe domeniile pe care s-au specializat. Nu au plecat toţi să caute slujbe la străini, pentru că în ţară munca lor nu este apreciată la adevărata ei valoare, sunt suficient de mulţi care, din patriotism şi dragoste pentru acest pământ au rămas în ţară chiar şi sub jugul lipitorilor de afişe ai partidelor, care acum le sunt directori şi şefi.
De-a lungul anilor am luptat şi am scăpat de sub jugul popoarelor care încercau să ne cucereasca ţara , am luptat şi am murit să încercăm să scăpăm de un comunist căruia începem să-i ducem şi mai mult dorul şi să ne amintim ca pe vremea lui aveam locuri de muncă şi siguranţa zilei de mâine.
Nu ştiu acum de ce nu mai luptăm, avem de dus o luptă contra oamenilor care au fost capabili doar să ruineze o ţară , unde ne este dorinţa de schimbare pe care o aveam odinioară. Nu trebuie să mai tolerăm nişte oameni care de ani de zile ne promit că o să trăim mai bine, şi ei doar ne ascund adevărata situaţie în care se complace România în ziua de azi. Nu sunt decât nişte parveniţi care cred că li se cuvine totul, inclusiv banii noştri din bugetele de miliarde pe care gestionează.
Mă întreb unde o să ajungem dacă lăsăm ţara pe mâna unora care toata viaţa lor au învăţat şi s-au perfecţionat într-o singură direcţie să facă bani pe spatele altora să facă bani pe spatele oamenilor care plătesc taxe şi impozite şi ei nu fac decât să-i arunce în vânt pe concerte, borduri, perdele, pentru că numai găinării de acest gen ştiu să facă .
Au trecut şase luni de la instalarea guvernului Boc – nici prin minte nu îmi trecea că cele mai mari partide din Romania vor uita de orgoliile personale şi disputele acerbe şi vor încheia pactul pentru România.
Dacă îmi daţi voie, eu îl voi numi pactul care a îngropat România, pentru că nu au făcut altceva decât să se lupte pentru ministerele şi agenţiile care aveau cele mai mari bugete şi să-şi numească la conducerea acestora managerii de top din propriile partide, manageri între care are loc o competiţie acerbă cu miza care fură cel mai mult pentru propriile interese si pentru partid. După şase luni, nu avem nici măcar o măsura concretă anticriză, în schimb avem circ pe micile ecrane şi comisii de anchetă peste comisii de anchetă pentru că s-a muncit cu spor şi s-a vărsat sudoare pentru a ascunde cât mai bine tunurile date din bani publici.
Cred că este timpul să le demonstrăm că societatea civilă nu a murit, să le demonstram că suntem aici, că ne organizăm ,că suntem gata să-i tragem la raspundere pentru situaţia dezastruoasă în care ne-au adus, trebuie să le arătăm că politica pe care o fac ei este o politică de gradiniţă cu circ şi bălăcareala pe bani publici.
În ce ţară din lumea asta faptul că un ministru vine şi spune că dă afară jumătate din angajaţi şi desfiinţează agenţii este un act de mândrie? Vine şi expune faptul acesta în faţa naţiunii fără nici un pic de jenă uitând cu neruşinare promisiunile pe care ni le-a făcut în campania electorală că o să trăim mai bine. Nu erau decât nişte minciuni ordinare pentru a putea să pună mâna pe putere.
Peste cateva luni ……………………puterea este in mainile noastre.
Trebuie sa avem grija pe mainile cui o lasam inca 4 ani de zile.

Statul retează COPAC-ul de la rădăcină - Interviu cu preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România, CEZAR IRIMIA

Interviu cu preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România, CEZAR IRIMIA
joi, 13 august 2009

Nicoleta Bănilă

Cezar Irimia este preşedintele a două organizaţii care luptă pentru drepturile pacienţilor din România: COPAC = Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România şi ARPC = Asociaţia Română pentru Preventia Cancerului.
La sediul asociaţiei din urmă ne-am întâlnit pentru a avea o discuţie despre ultimul lor strigăt spre autorităţi: scrisoarea deschisă adresată preşedintelui în care se pune clar problema morţii pacienţilor care din septembrie rămân fără medicamente.
COPAC nu trebuie priviţi ca un grup separat, pentru că oricare dintre noi putem fi, am fost sau suntem pacienţi în România.
Şi din moment ce aici statutul acesta echivalează cu cel de “om lăsat să moară/ batjocorit/ ignorat”, să nu închidem ochii şi să sprijinim lupta pentru viaţă.


NB: În scrisoarea deschisă pe care aţi trimis-o preşedintiei sunt scrise lucruri foarte grave. Au mai fost situaţii similare sau acum s-a ajuns într-un punct critic?

CI: Situaţii similare au mai fost: în anul 2000, 2005, 2007 - cu ieşiri în stradă, pe diferite patologii. Fiind şi un an de criză – deşi în sănătate nu ar trebui să se vorbească de criză – chiar ne vedem în imposibilitatea primirii unui tratament pentru boala noastră.
De aceea această scrisoare: pe lângă criza din sistem, lipsa medicamentelor, a medicilor specialişti, ne îngrozeşte gândul că din septembrie chiar vom rămâne fără medicamente.

NB: Acest lucru are ca urmare moartea unor pacienţi, se va ajunge la ceva de neimaginat…

CI: Lucrurile sunt atât de grave că nici nu ştiu cu ce să încep, cu ce să termin, că sunt o mulţime de începuturi…
Deja de la Casele Judeţene, pe bolile cronice, indicaţiile medicilor pentru tratamente scumpe - când tratamentele uzuale nu mai dau randament - sunt oprite la Casele Judeţene. Este o primă ilegalitate. Ele se adresează caselor naţionale, acolo unde sunt comisiile pentru a aproba aceste tratamente scumpe. Şi în aceste indicaţii medicale sunt oprite dosare pentru pacienţi, sunt oprite la Casele Judeţene tocmai din lipsă de fonduri. Lipsă acută de fonduri…
Preşedintele Casei Naţionale a trimis o circulară către Casele Judeţene ca aceste dosare să plece către Casa Naţională însoţite de garanţia de fonduri…adică “ avem fonduri pentru pacientul X”. Dacă nu, aceste dosare să rămână pe rol la Casele Judeţene. Asta în condiţiile în care Casa Naţională distribuie fonduri Caselor Judeţene!

NB: Deci Casele Judeţene au fost puse în situaţia de a garanta pentru nişte fonduri care erau oricum în mâna Casei Naţionale. În felul acesta li s-a anulat total posibilitatea de a ajuta bolnavii.

CI: Casele Judeţene s-au conformat…este o discriminare, dacă una din Casele Judeţene trimite şi cealaltă nu trimite, ce să facă pacientul, să se mute în judeţul care favorizează pacienţii? Este o discriminare a pacienţilor! În primul rând, este o măsură ilegală, îngrădeşte accesul la tratament imediat, aşa cum spune legea românească: “accesul imediat la tratament fără discriminare de niciun fel”.

NB: Am văzut că vreţi să aduceţi nişte completări la legea 95/2006 privind drepturile pacienţilor…

CI: Da, lipsesc câteva faţă de Carta Europeană a Drepturilor Pacientului, unde România este semnatară, dar nu şi-a însuşit şi Carta, din păcate. Siguranţa pacientului, calitatea vieţii pacientului, nu sunt respectate aici. Vom fi ajutaţi de Colegiul Medicilor, care în sfârşit se pare că au o cale bună şi o direcţie bună; chiar dacă actualul preşedinte, care este alături de pacienţi, mai este contestat de colegi, o să-l susţinem pentru că numai aşa putem răzbate, să facem ceva în sistemul sanitar românesc.

NB: În sensul acesta aţi şi făcut o alianţă cu Colegiul Medicilor din România.

CI: Această alianţă cu Colegiul Medicilor mi se pare un prim pas, dar totuşi un pas firesc în relaţia medic – pacient – trebuia să se întâmple mai demult. Din păcate, poate fiecare a perceput în alt fel activitatea lui sau lupta lui cu sistemul, dar e bine că am conştientizat că numai împreună putem face ceva pentru schimbarea sistemului sanitar din România – sistem care, din păcate, e în colaps total.

NB: Deocamdată, acesta este singurul organism în care pacienţii pot avea reprezentanţi-observatori, pentru că dvs. aţi fost exclus ca observator din Comisia de Oncologie a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

CI: Da, atunci când am luat atitudine vizavi de acea circulară care îngrădeşte avansarea dosarelor de la judet la Casa Natională, ca rezultat al intervenţiei mele am fost exclus după doi ani din comisia de oncologie de la Casa Naţională, motivându-se confidenţialitatea dosarului.

NB: Am văzut că au invocat o cauză foarte complexă, ceva legat de principiul transparenţei care a fost încălcat de Comisie.

CI: Nu… este o gogoriţă. Pot să vă arăt acte că în aprilie mă invitau pentru transparenţă, să particip la Comisie, iar în iulie am fost “perindat” de la această comisie. Şi nu numai eu, şi diabeticii - am cunoştinţe care sunt în coaliţia noastră.

NB: Când eraţi membru în Comisia de Oncologie puteaţi să faceţi ceva acolo? Era mai bine?

CI: Da, puteam face, pentru că şi specialiştii din comisie, săracii, nu mai ştiau pe cine să introducă în tratament, erau multi tineri, dar şi cei bătrâni au dreptul la tratamente.
Erau în imposibilitatea de a a face ceva pentru a putea da acel un loc sau acele două locuri sau câte erau pe molecula respectivă (medicaţia respectivă, cel mai adesea foarte scumpă – n. red.).
Nu ştiau ce să mai facă şi întotdeauna mă întrebau: “Ce credeţi dumneavoastră? Cine credeţi că are şanse pentru ca investiţia să fie într-adevăr cu un rezultat pozitiv? Unde credeţi că sunt bani?”
Când vedeam că nu sunt bani mergeam la directorul sau preşedintele Casei, făceam presiuni să-mi mai suplimenteze fondurile, şi mai primeam ceva bani.
Pentru asta eram acolo, nu pentru ca, nefiind de meserie, să–mi bag eu nasul în dosare. Tocmai , pentru a sprijini specialiştii şi chiar Casa. Anul trecut, la 1 iulie, Casa – oncologia, n-a mai avut bani, se consumaseră. A venit domnul fost preşedinte Ciucă şi a zis “Nu mai am bani! Du-te la ministru, fă ceva, nu mai am bani! Uite, astea sunt documentele!” - mi le-a pus în braţe şi m-am dus peste Nicolăescu şi l-am bătut la cap o săptămână şi am primit fonduri.

NB: Deci există undeva bani, şi vi se dau numai dacă îi “bateţi la cap”.

CI: Există: din taxa de viciu…Dar ce spuneţi de fondul de rezervă al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate? Fond de rezervă, în condiţiile în care oamenii mor?

NB: Ştiţi ce valoare are fondul la momentul acesta?

CI: Nu, nu ştie nimeni.

NB: Pe cine au pus în locul dumneavoastră la Comisia de Oncologie a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate?

CI: Păi nu pun în loc, pentru că regulamentul Casei nu prevede ca noi, pacienţii, să fim acolo, observatori, decât în comisiile Ministerului Sănătăţii. Acum, Colegiul Medicilor, prin coaliţia făcută cu ei, au acceptat să fim în toate comisiile din colegiu.
Colegiul Medicilor doreşte un sistem de sănătate centrat pe pacient: pacientul în centru şi de acolo să plece totul, doreşte să fim în toate comisiile, aşa cum este firesc. Casa Natională, fiind unicul asigurator al nostru, sau gestionar al fondurilor de sănătate, în consiliul ei de administraţie se regăsesc toate categoriile sociale, patronate, sindicate, dar pacienţi nu. Culmea culmilor!

NB: Cei pentru care se decide acolo nu sunt primiţi…

CI: Corect! Suntem eliminaţi acolo unde se decide pentru noi, pentru că trebuie să fim puşi în faţa faptului împlinit. Aţi cerut dulceaţă, dar primiţi numai prune. Şi noi trebuie să spunem mulţumesc.

NB: Aţi primis vreun răspuns, vreun feedback de la preşedinţii Camerelor sau de la preşedinte?

CI: Nu am primit. Demersurile noastre au început în luna ianuarie, am avut o singură întâlnire cu ministrul în 10 februarie, căruia i-am lăsat un memoriu cu problemele pe fiecare patologie. Ni s-au promis atunci multiple întâlniri cu reprezentanţii ministerului pentru a semnala problemele din sistemul de sănătate. Au rămas promisiuni, orice încercare a noastră de a dialoga a fost ignorată. Ce să mă mai mire că suntem ignoraţi noi, ca şi pacienţi - nu primim tratamente, le primim cu întârziere sau chiar deloc.

NB: Cum decurge o întâlnire între dvs. şi oamenii din minister? Măcar la nivel de dialog, există înţelegere?

CI: Discuţiile au fost întotdeauna un pic aprinse, ni s-a promis marea cu sarea, ca şi cum abia aştepta să scape de noi, după care nu s-a întâmplat nimic. Chiar priviţi de sus, dar noi nu ne-am supărat pentru lucrul acesta…mă rog…ei sunt nişte oameni puşi acolo şi plătiţi de noi, ei nu realizează acest lucru, dar noi ne-am dus să ne cerem drepturile. Am ignorat această poziţie de superioritate a decidentilor noştri, numai să rezolvăm anumite probleme. Din păcate, nu s-a rezolvat nimic, în continuare au aceeaşi atitudine.
În urma acestei scrisori, aţi văzut, s-a suplimentat uşor bugetul de la oncologie şi diabet. Bani atât de puţini, încât nu rezolvă mai nimic. Dimpotrivă, dezechilibrează financiar programele. Dacă nu asiguri un minim necesar din start – şi aici sunt multe de discutat, pentru că bugetul se face pe istoric, nu se face pe statistică…

NB: Cum adică pe istoric?

CI: Pe istoric: cam câţi au fost anul trecut? Câţi au crescut prevalenţa? Păi…să spunem că ar fi cam atâţi…şi întotdeauna, programele sunt subfinanţate. Noi cerem din 2001, pe cancer, un registru naţional al cancerului, care ar fi monitorizat fonduri, pacienţi, forme de cancer, protocoale terapeutice, prognosticul de viaţă, finalitatea acelui pacient. Atunci am fi avut o statistică clară şi bugetul s-ar fi făcut pentru anul următor conform statisticilor, nu conform istoricului.
Deci ministerul nostru cântă ca lăutarul după ureche, nu după partitură. Din păcate, asta e strategia ministerului – lăutărească.

NB: Cu ministerul dinainte cum a fost? Cum v-aţi înţeles cu fostul ministru al sănătăţii, Eugen Nicolăescu?

CI: O să vă mire, că l-am contestat în stradă, dar a fost singurul ministru cu care am avut un dialog, care ne-a primit la dialog şi care ne-a susţinut în activitatea noastră, chiar dacă nu a făcut el prea multe. Şi nu a fost numai la nivel declarativ, s-a implicat, a fost lângă noi. Ne-am certat, am mai obtinut bani, s-a făcut ceva, am avut cu cine dialoga.

NB: Deci a fost mai bine?

CI: Din punct de vedere al dialogului, al rezultatelor obţinute, a fost mult mai bine.

NB: Este interesant…

CI: Da, este. În 7 mai 2007, l-am contestat în stradă, l-am acuzat de genocid. Deci a nu se interpreta că eu sunt partinic sau…Chiar am spus colegilor mei: “Doamne fereşte să spunem că era mai bine pe vremea lui Nicolăescu!” şi am ajuns să o spunem.
Culmea este că au spus-o şi medicii.

NB: Unde credeţi că merg toţi banii aceştia, dacă nu la pacienţi sau pe medicamente?

CI: Nu există nici măcar o transparenţă, am cerut în mod repetat, avem acte doveditoare prin care am cerut transparentizarea fondurilor, mai ales pe programele naţionale de sănătate, acolo unde e gratuitate de 100%. Ce merge pacientul şi îşi cumpără, e treaba lui, dar acolo unde sunt banii noştri investiţi în tratamentul gratuit, am cerut transparentizarea fondurilor şi nu ni s-a răspuns.
Ar fi trebuit afişate pe site-ul Casei Naţionale toate cheltuielile, pentru că sunt bani publici, e normal. Bănuiesc că şi alea sunt confidenţiale, ca şi dosarele manipulate la Casa Naţională. Acolo nu se întocmesc dosare, sunt verificate de specialişti pentru a spune că sunt în regulă sau nu – din punct de vedere tehnic, medical ştiinţific. Noi eram acolo pentru a susţine bugetarea acestor recomandări, pentru că vreau să vă spun, chiar s-au strâns peste 2000 de dosare la Casa Naţională, în condiţiile în care au mai rămas şi pe la judeţe.
Dau un fapt demn de subliniat – în decembrie, această listă era zero şi acum, sunt peste 2000 de dosare pe oncologie, strict pe oncologie.

NB: Din care s-au aprobat doar câteva, un număr infim, circa o sută de dosare.

CI: Nu, acolo au nişte standarde aiurea făcute, nu există un criteriu. Atăţia pacienti pe terapia cutare, atâţia pacienţi pe terapia cutare… Nu intră până nu dispar de acolo…ori prin întreruperea tratamentului, ori prin deces – şi aşa au şansă ceilalţi să intre. Nu se depăşeşte acest număr fix de pacienţi. Crud e puţin spus.

NB: Am văzut că în scrisoarea deschisă că scriaţi despre proteste radicale. Ce înseamnă –ieşit în stradă?

CI: Păi n-avem ce face. N-avem ce pierde – dacă noi suntem ignoraţi în continuare, dacă nu avem acces la tratamente, dacă aici, la începutul Asociaţiei de Pacienţi, domnul Roşu (vicepreşedintele COPAC – n. red.) a mers cu sacoşa la Balş, la Institutul Balş, care este coordonator pe Bucureşti pe tratamente de HIV/ SIDA ca să aducă, să împartă pentru două, trei zile la pacienţi…pur şi simplu li s-a pus în palmă.
Cristian Roşu: Şi-acum e la fel…
Ce înseamnă întreruperea tratamentului sau chiar întârzierea tratamentului? Înseamnă că pun viaţa pacienţilor în pericol, este clar.
Dacă spun că la ora actuală, îi pot acuza de genocid, nu folosesc cuvinte mari. Este realitatea.

NB: V-aţi gândit ca, în lipsa banilor care nu vin de unde trebuie să vină să apelati la o donaţie sau la fonduri europene, în măsura în care ar fi posibil?

CI: Adică…să devenim şi cerşetori? Nu. Ieşim în stradă, noi suntem cotizanţi, plătim aceste asigurări şi nu suntem cerşetorii nimănui.
Americanii, în vremuri de criză, au conştientizat că nu e de investit decât în trei segmente importante: sănătate, educaţie şi cercetare. Nu poţi vorbi, cel puţin în sănătate, de criză. Pentru că atunci ce ai făcut? Ţi-ai omorât poporul!
Pentru cine împrumuţi banii aştia? Unde ajung banii ăştia, dacă nu în sănătate?
Cine îi va da înapoi? Ne vindem, chiar ne vindem…Oameni nu mai avem, ne vindem teritoriul.

NB: Cum au fost protestele anterioare ale COPAC?

CI: Ceea ce m-a uns la inimă este că întotdeauna când am avut o acţiune radicală – am două la activ pe patologia cancerului – a fost că strada a solidarizat şi chiar am avut acel sentiment de sprijin al străzii.
A fost crunt. N-am vrut să se ajungă acolo, dar n-am avut încotro.

NB: Cât timp mai aşteptaţi? Cât le mai daţi răgaz?

CI: Noi mai aşteptăm. Sper încă la un sprijin din partea preşedintelui ţării, care s-a mai implicat în a ne sprijini. Noi suntem apolitici – chiar din partea oricăruia vine sprijin, e binevenit. Că e PNL, că e PSD, că e Partida Romilor – oricine ne poate sprijini, oricine ne poate da o mână de ajutor – CELULA MALIGNĂ NU ARE CULOARE POLITICĂ.
Altfel, noi vom trece la acţiuni radicale şi vom da şi acel vot de blam de care vorbeam.
Îmi doresc ca societatea civilă din România să crească, chiar şi prin noi, asociaţiile de pacienţi. Trebuie să ne trezim odată! Nu se mai poate…
Nu am nimic de pierdut, sunt apolitic şi motivat de două ori în ceea ce fac: o dată printr-o pierdere şi o dată ca pacient şi chiar nu-mi pasă de aruncat cu noroi. Aceşti oameni, când n-au încotro, încep să arunce cu noroi.
Au început prin a ne elimina din comisii, mă pot aştepta la multe acuze, că sunt manipulat ba de partide, ba de companii farmaceutice, ba de doctori.
Eu am recunoscut întotdeauna că sunt manipulat, dar de pacienţi, adică de durere, de lipsuri. Sunt manipulat de dorinţa de viaţă.

Editorial - “Presa cu muşchi “ – reportajul cu camera ascunsă

“Presa cu muşchi “ – reportajul cu camera ascunsă

Nicoleta Bănilă

S-a dus vremea când jurnalistul se considera ceea ce de fapt este şi va fi mereu: un umil servitor de informaţie. Jurnalistul nu creează nimic, el culege, combină şi expune. Cel mult poate să creeze argumente, idei, păreri, mărci stilistice în reportaje şi dacă e mai nărăvaş, scandaluri.

Fauna presei române e plină de creatori de subiecte. Regula elementară inclusă în orice curs de presă este aceea că nu creezi subiecte, le cauţi. Investigaţia a devenit scuza lor perfectă pentru a specula, provoca, forţa lucrurile. Ştirea lor - marea lor ştire – devine o aparenţă.

Trupa de şoc numită Departamentul de Investigaţii Realitatea-Caţavencu a comis-o din nou.
O minte proaspăt dată spre exploatare deontologilor "ancoraţi în realitate" s-a gândit că dacă are o cameră cu microfon şi o rolă de scoci, poate să iasă pe teren în investigaţie.

Aşa că a pornit voios cu dispozitivul "mataharian lipit" pe piept şi s-a oprit în Parcul Cişmigiu la raţele, gâştele şi lebedele plasate de primărie pe lac pentru a se chinui în apa mizeră. S-a dus glonţ la un paznic de pe lângă apă ca să-l întrebe dacă acele păsări fac… ouă. Şi-a construit şi o identitate complexă – aceea de proprietar de vilă care vrea să-şi populeze curtea cu astfel de vieţuitoare.

S-a lovit de rezistenţa paznicului, asta a fost clar; nu a fost luat în serios, aşa că a început să se milogească de om să fie corupt, să accepte să vegheze şi la viaţa reproductivă a orătăniilor pentru a le vinde ouăle.

De disperare că probabil bateriile la cameră erau pe ducă, scociul se dezlipea de la transpiraţie şi el avea comandă să zboare în două ore cu materialul la cuib, guguştiucul cuprins de mâncărici jurnalistic a început să pună întrebări ridicole, la care tot el a răspuns ce şi-ar fi dorit să audă ca “să-l prindă în flagrant delict, dom’le”.

Reproduc cu dezgust un dialog cel puţin ruşinos pentru autorul reportajului şi pentru editorii care i-au dat verde pentru o asemenea încercare patetică de a fabrica o ştire:
Reporter: - Zi-mi şi mie, tu ai grijă de astea?
Paznic: -Da
R: - Numai tu?
P: - Doi suntem.
R: - Măi frate, am şi eu o căsuţă la Snagov. Zi-mi şi mie cum pot să fac rost de nişte ouă.
P: - Păi astea nu fac ouă. De când suntem noi, de patru luni de zile, n-am văzut un ou.
R: - N-au frate cum să nu facă ouă. Le fac în altă parte?
P: - E posibil, dar n-am văzut aici.
Reporterul: - Hai într-o seară să scărpinăm una-n … Tre’ să aibă, mă.
Paznicul, evident amuzat: - Posibil, ne uităm.
R: - Hai că dacă găsim o pereche de ouă, mi-am umplut şi eu curtea de vieţuitoare d-astea. Zici că le băgăm într-un control ginecologic într-o seară?
P: (amuzat) – Le băgăm.
R: - Gata, hai…
De aici nu se mai aude nimic; filmarea este prea scurtă, trunchiată, iar camera nu a filmat şi faţa paznicului. Dacă ar fi făcut-o, cu totul altfel s-ar fi înţeles atitudinea amuzată a paznicului.
E mai dramatic să ţii camera la nivelul pieptului, şi să scrii dialogul pe filmare. Aşa poţi păcăli publicul care nu a fost acolo să vadă cum s-a petrecut discuţia.
Oricum, aici se vede de la o poştă că e vorba despre o non-ştire, pentru că s-a lucrat grosolan.

Urmarea ? Guguştiucul a zburat la cuib nerăbdător ca să arate ce ispravă a făcut, iar materialul său a fost difuzat la o şezătoare de la ora 19:30, unde era invitat Radu Popa, şeful de la ALPAB (Administratia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucuresti)
Omul a criticat aventura cu camera ascunsă, dar nu a rezistat să spună pe un ton de dom’ şef că “paznicul o să-şi primească pedeapsa”. Sigur, paznicul cu salariu de 10 milioane pe lună, care se vede clar pe filmuleţul de nici 3 minute că a luat totul în glumă până la sfârşit, va fi dat afară sau leafa îi va fi redusă.
Moderatoarea emisiunii, madam Creţulescu, foarte indignată că invitatul nu vedea unde e senzaţionalul din materialul cu pricina, a adus argumentul suprem: “Paznicul nu are respect pentru păsările pe care le păzeşte”.

În opinia mea, ceea ce s-a întâmplat este foarte grav. Dacă cineva nu ia măsuri să-l retrogradeze pe guguştiuc (şi pe ceilalţi care fac presă la fel ca el ) la distribuit ziare, presa cu muşchi, care face în mod real rău celor vizaţi de obiectivul camerei ascunse, va fi la mare putere în media românească.
Dar cine să ia măsuri? În propria ogradă, niciodată nu i se va spune că a greşit, pentru simplul fapt că acolo lucrează oameni care ar proceda la fel. Clubul Român de Presă este o instituţie decorativă, pe ale cărei sesizări nu dă nimeni doi bani.
Şi în presă, la fel ca în celelalte arii profesionale, lipseşte un cod de conduită, de bun-simţ, pe care să-l respecţi nu ca să nu iei nu ştiu ce sancţiune, ci ca să te mai poţi uita mulţumit la propriul chip din oglindă.

“Ecran Comunitar” în Parcul Carol

“Ecran Comunitar” în Parcul Carol


Nicoleta Banila


Cei mai mulţi dintre noi nu interacţionăm cu nici măcar un sfert din vecini. Ieşim pe palier să întrebăm ce s-a întâmplat când se întrerupe curentul sau când se întâmplă să fie cutremur şi eventual, ne observăm cu coada ochiului când stăm la coadă să plătim mâncarea la alimentară.
Suntem uniti doar întru necaz şi nevoie, am putea spune.
Cetăţenii din sectorul patru beneficiază însă zilele acestea de posibilitatea de a se cunoaşte într-un mod inedit: prin artă.

Priveliştea anostă din faţa Mausoleului din Parcul Carol este animată în perioada aceasta de lumea venită să participe la activităţile propuse de cei de la Fundaţia Raţiu România.
“Implicare socială prin artă” este deviza sub care se desfăşoară proiectul “Ecran Comunitar” în zilele de 11, 12 şi 13 august, de la ora 17:00 până la 23:00.
Începând cu ora 17:00, petecul de parc ocupat de fundaţie cu cele cinci corturi este un loc incredibil de liniştit, de relaxant şi de vesel, datorită copiilor înscrişi de părinţi la diversele ateliere de creaţie. Ucenicii stau la mesele de lucru, printre aţe colorate, materiale de toate felurile, pensule, acuarele şi învaţă să facă brăţări, desene şi colaje cât mai speciale. Unii dintre ei încearcă şi actoria la spaţiul dedicat teatrului de improvizaţie.
La lăsarea serii, se montează un ecran pe care sunt proiectate diverse scurt-metraje legate de ideea de implicare socială prin artă sau discuţii legate de fenonomenele negative cu care se confruntă comunitatea.
Prin acest demers se urmăreşte atragerea atenţiei asupra a cinci dintre problemele acute cu care se confruntă bucureştenii şi în special, cetăţenii sectorului 4: violenţa în şcoli, lipsa de adăposturi pentru bătrâni, lipsa locurilor de parcare, consumul de droguri şi câinii fără stăpân.
Acestea sunt doar câteva dintre faptele care îi supără pe bucureştenii intervievaţi într-o cercetare făcută de fundaţie cu scopul de a centraliza cumva aceste plângeri.

Cine încearcă să schimbe România

Activităţile înscrise în acest proiect fac parte dintr-un plan mai amplu al fundatiei Raţiu România legat de necesitatea implicării sociale sub orice formă, ca factor de coeziune între oamenii dintr-o comunitate.
Am vorbit despre problemele şi soluţiile care se văd la orizont cu Oana Ioniţă, communication manager la fundaţie – poate denumirea asta nu spune foarte multe, dar se poate traduce uşor cu ajutorul experienţei discuţiei pe care am purtat-o – o prezenţă proaspătă, multe idei interesante de proiecte în derulare şi mai ales, o viziune clară şi unitară asupra problemei implicării sociale.

Mini-interviu cu Oana Ioniţă:

Ce profil are fundaţia voastră?

Proiectul este derulat de Fundaţia Raţiu România. Avem sediul în Bucureşti, ne-am înfiinţat în 1993. Direcţia a fost de la început clar socială. Anul acesta am lansat platforma de implicare socială prin artă, ceea ce înseamnă că derulăm proiecte sociale folosind instrumente creative, artistice.


Vorbeşte-mi puţin despre iniţiativa voastră din Parcul Carol din zilele acestea.

Proiectul "Ecran Comunitar" se înscrie, desigur, în acest concept de implicare socială şi are două direcţii: o dată ateliere creative şi o dată proiecte de filme.
Dincolo de instrumentele acestea care ţin de artele vizuale stă conceptul din spatele lor, şi anume filtrarea acestora prin problemele comunitare ale sectorului patru.
Împreună cu Primăria Sectorului 4 am ajuns la un short-list cu problemele comunitare cu o recurenţă mare. Reunind datele noastre cu ale lor, am ajuns la o listă de câteva probleme: violenţa în şcoli, riscul consumului de droguri (asta pe tineret), lipsa locurilor de parcare şi câinii comunitari pe oraş şi pe un alt grup de beneficiari, lipsa locurilor în casele pentru bătrâni.

De ce aţi ales sectorul patru pentru proiect? Aţi găsit mai multă înţelegere la primăria acestui sector?

Nu, pur şi simplu am vrut să ne axăm proiectele pe o comunitate. A fost ales acest sector ca şi arie de întindere – oraşul fiind foarte mare, mesajul se poate uşor risipi, pierde. Ne-am gândit că e mai eficient să găsim o formă concentrată de comunitate.

Cum a decurs prima zi de "Ecran Comunitar"? Sunteţi mulţumiţi?

Am avut puţine probleme, ne-a fost dat un aviz greşit pentru organizare. Au venit cei de la paza parcului şi am pierdut cam o oră şi jumătate până am lămurit problema. “Ne-a clătinat puţin” în ceea ce priveşte numărul participanţilor la ateliere, pentru că am început prea târziu, dar în rest a fost foarte bine.

Cum aţi colaborat până acum cu autorităţile pentru a ajunge la un interes comun privind organizarea de astfel de evenimente pentru oameni? Contribuie cu idei la iniţiativele voastre?

Din punctul acesta de vedere, mai degrabă putem condamna lipsa de profesionalism în crearea de logistică de eveniment. Ideea este că nu-mi dau seama de ce nu ar funcţiona lucrurile. Ei ar avea de fapt toate instrumentele necesare pentru a derula aproape ideal un eveniment. Direcţiile de genul acesta din primării ar putea încerca o profesionalizare în sensul acesta – dorinţa de a face lucrurile perfect nu există, probabil că lipseşte şi un mediu motivaţional. Senzaţia mea este că au nişte bani pentru a-i folosi la ceva, nu gândesc în mod strategic.
Dar oricum, eu sunt adepta “răului cel mai mic”. Faptul că reuşim să-i cooptăm acum mai puţin, iar în viitor mai mult, e relevant.

Ce proiecte mai are fundaţia pe agendă?

Acum am terminat un proiect de anti-trafic online de fiinţe umane.
Ţinem foarte mult la programul “Timpul liber de calitate”. E foarte interesant cum poţi să transformi, să deturnezi un grup de beneficiari defavorizaţi în grup activ. Dacă iei bătrânii şi le dai ocazia să dea meditaţii, să supravegheze copii, să–i înveţe să coasă, să joace diverse jocuri, îi faci să se simtă în continuare utili. Astfel se evită problema intrării nemeritate într-o umbră continuă din cauza pensionării.
Mai avem în derulare biblioteca ABC – "Artă în Beneficiul Comunităţii" – cu două direcţii: prima presupune strângerea de cărţi prin donaţie, iar a doua crearea de materiale documentare ale proiectelor pe care le derulăm ca de pildă, expoziţii cu fotografiile făcute în căminele de bătrâni.

Selecţie tip “nod în papură” la concursul naţional de proiecte de tineret marca MTS

Selecţie tip “nod în papură” la concursul naţional de proiecte de tineret marca MTS


Nicoleta Bănilă


Din 180 de proiecte înscrise anul acesta de diverse Organizatii Neguvernamentale de Tineret în concursul organizat de minister, numai 16 au primit bani. Mai puţin de jumătate din suma alocată iniţial pentru finanţări a fost împărţită proiectelor câştigătoare, restul reportându-se pentru proiecte proprii ale MTS (Ministerul Tineretului şi Sportului).
Ministerul a micşorat nejustificat perioada de derulare a proiectelor şi a ignorat direcţiile judeţene de tineret, anulând concursul local de proiecte pentru tineri.

Metodologia de pregătire, depunere şi finanţare a proiectelor din cadrul concursului naţional de proiecte organizat de minister conţine câteva puncte ambigue, chiar ilogice.
De pildă, după ce s-a renunţat din motive necunoscute la organizarea concursului local de proiecte de tineret, în partea a doua a metodologiei, la articolul 3, litera c, găsim aceste precizări:
“Sumele nealocate la Concursul Naţional de Proiecte pentru Tineret 2009 se raportează la P2 (numele programului general de finantare a proiectelor şi acţiunilor de tineret al ministerului – n.red), după caz, pentru:
a) proiecte de tineret proprii şi/sau în parteneriat ale Ministerului Tineretului şi Sportului;
b) proiecte de tineret ale ONGT selectate la concursurile locale de proiecte
c) alte concursuri naţionale de proiecte de tineret”
Rezultă că punctul b este exclus de la finanţare şi implicit, că rămân mai mulţi bani pentru proiectele ministerului decât pentru cele din concurs. Dacă nu se organizează concursuri locale de proiecte anul acesta, în spiritul sintagmei “mai bine mai târziu decât niciodată”, acest report de 3 miliarde de lei vechi va fi al ministerului.

Marea înghesuială: toate proiectele se vor derula în 90 de zile

Vântul schimbării a adus de la MTS şi alte surprize pentru ONGT-uri: concursul de proiecte se desfăşoară în luna august şi nu în martie, cum era obiceiul în anii precedenţi. Urmarea este că proiectele încep să se deruleze după vacanţa de vară, în doar trei luni, faţă de perioada anterioară, de un an.
Cele mai multe proiecte au programe care includ diverse activităţi distractive, deplasări, ateliere, dezbateri, concursuri – care în mod evident, presupun timp liber din partea celor care fac parte din grupurile ţintă. Rămâne de văzut câţi tineri vor putea să atragă pe timpul cursurilor de liceu şi facultate.

Operaţiunea de selectare “nod în papură”

Odată ce decizii acestea au fost făcute cunoscute participanţilor prin metodologia cel puţin ambiguă, s-a trecut la analizarea şi evaluarea proiectelor primite.
Acest proces a însemnat două etape: etapa 1 – eliminatorie, fără punctaj şi etapa 2 – de evaluare, pe bază de punctaj. Este foarte clar un lucru: evaluatorii nu au luat deloc în seamă conţinutul proiectelor în prima etapă. Conform motivelor publicate odată cu rezultatele concursului, pe 3 august, selecţia s-a făcut pe principiul “cine a ştiut cel mai bine să lipească plicul, cine a avut ştampila mai puţin ştearsă sau cine a făcut mai multe xeroxuri după acte”. Într-adevăr, era precizat în metodologie cum trebuie să fie aranjate actele şi în ce conditii se depun plicurile cu proiectele, dar se prea poate ca proiecte interesante să fi fost într-un plic puţin dezlipit, neconform unui articol x din metodologie.
În cadrul celei de-a doua etape s-a ţinut cont de conţinut, însă aceste proiecte nu au fost neapărat cele mai bune, ci pur şi simplu “cel mai corect” depuse de ONGT-uri.

Piesa de rezistenţă

Toate aceste neclarităţi culminează cu articolul 5 din metodologie, litera a, care prevede că sunt eligibile proiectele de tineret ale ONGT care “se înscriu în tema şi priorităţile concursului”.
În mod normal, acesta este un criteriu cât se poate de firesc şi de binevenit în faza primară de selecţie a proiectelor. Trei proiecte respinse în faza a doua de concurs, care trecuseră de prima fază doar pe baza verificărilor precizate anterior au această motivaţie scrisă în dreptul lor.
Este ilogic să treacă de prima fază eliminatorie proiecte care nu au fost cercetate în sensul potrivirii lor cu priorităţile şi tema concursului. Astfel, s-a răpit şansa unor proiecte potrivite din acest punct de vedere de a beneficia de finanţare, doar pentru că, de pildă, nu au avut actele în două exemplare.

Uniunea Studenţilor din România contestă respingerea tuturor proiectelor sale încă din prima fază a concursului. Liderul UNSR, Ionuţ Poenaru ne-a spus că este nemultumit de criteriile de selectare a proiectelor în faza eliminatorie şi că va încerca să lămurească acest aspect cu responsabilii din minister.

Până atunci, pe 7 august a fost ultima zi pentru depunerea contestaţiilor, iar pe 13 august se vor afişa rezultatele.

Editorial: Pradatorul mioritic

Prădătorul mioritic


Nicoleta Bănilă



Uitaţi-vă la el mai atent. Surprindeţi nepotrivirea amuzantă dintre ceea ce pare că îi trece prin cap şi ceea ce scoate pe gură.
Câteodată transpiră prea mult, alteori priveşte zăpăcit la cameră şi cel mai adesea, se răsfaţă. Precum o pisică, adoră să fie mângâiat pe creştet. Fără această repriză de auto-absolvire a păcatelor la tv nu s-ar putea urca în căruţa sa auto, nu ar putea îndesa în stomac mâncare de 5 milioane într-o seară la restaurant şi cu siguranţă, nu ar putea să toarcă în patul unicat din vila trecută pe numele soţiei.
Îl cunoaştem de mult timp. Noi ne-am mai schimbat, dar el este la fel. Un tip uman aparte - introvertit întru furăciune, extrovertit întru binele patriei.
Vine des la noi acasă – el locuieşte în cutia cu ecran de pe masa din sufragerie şi zi de zi, debordează de nesimţire.
Nu a fost aşa mereu - a bandajat cândva piciorul unui căteluş lovit de maşină, a împărţit Boni-Bon-ul său cu colegul de bancă şi chiar s-a întors să dea banii înapoi vânzătoarei de la chioşc care i-a dat prea mult rest din greşeală.
Toate aceste lucruri au început să i se pară monstruoase când, spre nenorocirea noastră şi spre propăşirea sa materială, a intrat în politică.
Analizăm aşadar prădătorul mioritic – politicianul român.

După cum am scris mai sus, caracteristicile speciei sunt cel mai bine evidenţiate în discuţiile de mare angajament deontologic de la posturile de ştiri şi de la cele generaliste, numite de subsemnata cu toată dreptatea din lume, şezători.
Şezătoare = emisie de cel puţin o oră şi jumătate, moderată de un prezentator cutezător ca un pechinez care este flancat în semicerc de cel puţin doi analişti politici constipaţi, vreo trei aleşi din specia în discuţie, de la diverse haite (partide) care mint cu debit diareic şi bineînţeles, câţiva şorecari de ziar care miaună la furăciunile haitelor.
Acesta este tabloul unei confruntări dintre câinii de pază ai democraţiei şi pradătorii mioritici care cârmuiesc ograda numită România.

Cel mai delicios aspect al unei astfel de scenete de televizor este însă răsfăţul felin al politicianului. Am avut parte de un aşa festin azi, la emisiunea “La ordinea Zilei” de pe Antena 3, unde invitat a fost ministrul transporturilor – Radu Berceanu. Un exemplar reuşit, cu sânge de Terminator – poate să mintă fără să transpire şi nu-i tremură vocea când spune că a da bani în oraşul tău ca să treci un pod este o măsură de înalt spirit comunitar, european.

Emisiunile de la noi care au ca invitaţi oameni politici sunt sesiuni de dezvinovăţire; nici urmă de idei care să scoată economia din impas, nici vorbă de o măsură reală care a fost aplicată şi care a ajutat cu ceva starea de lucruri din ţară.
Sunt dialoguri nesfârşite, jocuri de ping-pong în care alternează servele:
Moderator: - Este adevărat că aveţi o firmă care are contract cu statul/ aţi intervenit în licitaţia X ca să câştige Y/ aţi garanta cu mama la bursă pentru câteva mii de euro în plus în bancă?
Politician/ Prădator mioritic: - Nu domnule. Nu ştiu de unde aveti asemenea informatii! Să facă comisie – le-am spus să nu mă menajeze. Vreau urmărire penală!...gâfâie cu patos, în timp ce se gândeşte de fapt în ce emisferă să-şi facă concediul.
Urmările acestui joc: pechinezul deontolog face încă 5000 de euro pe emisiune, analistul politic face rost de bani pentru încă o carte care va mucegăi în librării, prădătorul mioritic s-a înfăţişat încă o dată electoratului naiv care îl va alege pe sistemul “îl ştiu p-ăsta de la tv, mi-a dat brichetă, şapcă şi pix”, şorecarii miaună în continuare la televizor pe mai multi bani decât ar face vreodată la ziar, iar noi abuzăm de Emetiral ca să ne treacă greaţa.


Putem să luăm Emetiral până devenim imuni sau putem să fim cu toţii de acord că e timpul ca oamenii politici care nu au făcut nimic până acum să semneze condica de adio. Există alternative: tinerii pot schimba România. Să intre Schimbul 2.